..cred ..ca .. sper ca... stiti de unde e fragmentul:)

“Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau… Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc şi calm în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. N-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să caut? Unde aş putea fi eu însumi?
Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine?…
… Sufletul meu… Iată ceea ce mă tulbură. Nu-l pot aduce la lumină. Aş vrea să-mi găsesc sufletul cum găsesc pancreasul unui câine la anatomie. Să-l măsor, să-l cântăresc şi să-l preţuiesc în valori. Aş vrea să ştiu … [ ] … dacă eu sunt un om de ştiinţă sau un sentimental. Dacă mă pot încrede în preocupările mele actuale sau trebuie să fiu bănuitor şi mă tem de timpurii schimbări.
Pentru că sunt zile când voinţa mi-e sigură şi mintea limpede ca a unui bărbat. Atunci lucrez cu sârg, plănuiesc lecturi şi scriu indicele cărţilor. … [ ] …
Sunt apoi ceasurile petrecute privind pe ferăstruica mansardei mele sau păşind pe străzi necunoscute, pe sub castani. Ceasuri care mă tulbură, mă neliniştesc. Ceasuri în care nu mă recunosc. Atunci, un gând mă frământă, şi eu, din toată puterea voinţei mele, îl izgonesc.
De multe ori izbândesc. Lucrez până noaptea şi adorm fericit că m-am învins pe mine. Adorm surâzând.
Alteori, însă, nu izbutesc să mă apăr. Şi toate acestea mă întristează. Trebuie să lupt mereu, trebuie să mă apăr împotriva sufletului meu, pe care nu-l cunosc şi care mi se dezvăluie la răstimpuri, contradictoriu. Niciodată nu mi-am găsit sufletul acelaşi. În fiecare zi, altul. Iar eu trebuie să lupt ca să duc mai departe ceea ce începusem cu o lună, cu o săptămână, cu o zi mai înainte…”