Iubire pe hârtie

A vorbi despre dragoste înseamnă fie s-o stârnești fie să te molipsești de ea, dar as vrea să scriu ceva despre.... ce e dragostea? 

Am trăit o viață cam singuratică și nu i-am lăsat cuiva posibilitatea să sondeze adâncurile în care se zbate sufletul meu. Cu toate astea aș defini dragostea ca fiind “acel ceva” care te face să fii singura și cea dintâi dintre preocupările cuiva. Și nu înteleg de ce în ultima vreme...mă trezesc în fiecare dimineață cu inima în același loc. De ce n-o pierd măcar în somn? Aș vrea să iasă plictiseală pe o ușă când intră el pe cealaltă.  Aș vrea să treacă adieri de primăvară peste iarna din prăpădita mea inimă... care să-mi împace sufletul cu cerul. Îmi este de ajuns pentru a dori ceva pentru a mă ciocni de cuvântul “imposibil”…..dar aș vrea să se întâmple cumva ca dragostea să se cuibărească în inima mea și nu să fie scrisă pe hârtie....

P.s. Noi doi nu ne-am întâlnit?.....

Cine are dreptate?:))

 

 Scurta parabolă a celor şase orbi care descriu elefantul şi care este sugestivă pentru efectele generalizării!

Primul nevăzător pipăie burta şi decide că elefantul seamănă cu un burete. Al doilea palpează un fildeş şi găseşte că seamănă cu o lance. Al treilea pipăie trompa şi hotăreşte că elefantul e un şarpe.  Al patrulea pune mâna pe genunchi şi înţelege că e un arbore.  Al cincilea prinde o ureche şi crede că elefantul  e un evantai. Al şaselea îl apucă de coadă şi se convinge că elefantul  seamănă cu o coardă. 
Fiecare trage propria concluzie pe baza faptelor cercetate de el însuşi şi o susţine cu tărie, convins că numai el cunoaşte adevărul şi ceilalţi se înşeală.

În fapt fiecare se înşeală şi, totodată, are dreptate. Fiecare ştie un fragment din întreg. Când spunem totdeauna, niciodată, toţi, nimeni  suntem ca orbii care ştiu cum este elefantul.