.....despre grupul nostru...!!!
Experienţele zilnice ale oricărui individ ilustrează din plin faptul că oameni sunt fiinţe sociale; mare parte din ceea ce aceştia fac se desfăşoară în cadrul grupurilor în care sunt cuprinşi sau în interacţiunile cu oamenii din alte grupuri.
De exemplu ca si studentă, în cadrul unei zile obişnuite, încep să interacţionez cu colegii în sala de curs sau pot lua prânzul cu aceştia la cantină.
Masa de studenţi admişi la specializarea “Asistenţă socială “ , promoţia 2005-2008, a fost divizată în trei mari grupe. De la început si până în prezent conform regulilor care sunt înscrise în programele de învăţământ sunt membră “oficială” a primul grup şi neoficial al celui de-al doilea grup.
Strucutural prima grupă din care fac parte este alcatuită din 29 de studenţi. Este o grupa heterogenă alcătuită din băieţi şi fete. Predomină relaţiile directe “ faţă în faţă”, lucru ce permite ca membrii grupului să poată stabili o relaţie personală cu fiecare. Însă aceste relaţii interpersonale nu sunt scopul primar al existenţei grupului. Ne cunoştem prea puţin personal, relaţia personală este doar parţială, întrucât împărtăşim anumite interese şi atitudini.
Datorită modului de repartizare am găsit mai uşor un sens al identităţii de grup în prima grupă. Deşi iniţial chipurile colegilor mei îmi erau complet străine, datorită receptivităţii spre nou, stilului libertin şi extrovetit am intrat în contact cu aceştia. Am remarcat faptul că şi ceilalţi colegi sunt extrovertiţi, spontani, încercă să se bucure cât mai tare de tot ce are viaţa de oferit conform zicalei: “ Nu ai decât o viaţă de trăit”.
Suntem toleranţi şi în acelasţi timp diplomatici, întrucât căutăm să trăim în armonie unii cu ceilalţi şi să ne apreciem. Cu toate că ne-am mai aflat şi pe contrasens, nu am ajuns niciodată să avem conflicte unii cu ceilalţi.
Cu toate că suntem diferiţi din perspectiva credinţelor şi valorilor personale, cred că tocmai acest aspect a dus şi la apropierea dintre noi. Din punctul meu de vedere, diferenţa reprezinta originalitatea fiecărei persoane, şi sunt adepta unicităţii în diversitate decât a omogenităţii în diversitate.
Deşi aparţinem unor medii sociale diferite, pentru mine acest fapt nu a reprezentat un obstacol, dimpotrivă am reuşit să preiau diverse atribute, apelative pe care le-am adaptat în funcţie de specificul persoanei. Redau câteva dintre acestea mai jos: “Ce faci querida?” Ce faci femeie? Ce faceţi gagici? sau Ce faceţi bolândelor? Toate acestea au reprezentat schimburi de apelative din partea colegelor mele de grupă cât şi din partea mea.
Cu toate că sunt liderul acestui grup oficial, căruia îi revin anumite atribuţii, niciodată nu am dorit să fac zel de această poziţie, care nu mă încântă deloc. Am convingerea că nu un lider este cel care ţine un grup unit ci dorinţa fiecărui membru de a fi parte integrantă a acestuia. Nu îmi place să controlez şi să fac anumite constrângeri asupra colegilor mei, în schimb îmi place să mai fac unele glume inofesive şi anumite tachinări, în speranţa de a crea o atmosfera relaxantă, pentru ca cei din jurul meu să nu se simtă încorsetaţi. Chiar dacă caut să trăiesc în conformitate cu propriile idei şi convingeri, nu consider ca fiind greşite convicţiunile colegilor de grupă.
Vrând nevrând suntem şi un grup educaţional întrucât dezvoltarea aptitudinilor şi deprinderilor are loc într-un cadru instituţional. Scopul acestui grup fiind asimilarea de informaţii şi cunoştiinţe. Încununarea finală a strădaniei noastre fiind diploma de absolvire cât şi luarea unei note satisfăcătoare pe lucrarea de licienţă.
Activităţile de voluntariat deşi sporadice au ajutat la crearea anumitor legături. Şi pregătirea pentru anumite discipline a fost favorabilă pentru legarea anumior relaţii. Am apreciat sprijinul oferit de ceilalţi colegi în ceea ce priveşte împrumutarea de diverse materiale şi cursuri.
Nu există norme specifice care să reglementeze activitatea de grup. Fiecare dintre noi am pretins să fim respectaţi în funcţie de respectul faţă unii de alţii. Nu cred că au existat situaţii în care integritatea vreunui membru să fie afectată în mod negativ, să fie ofensat de către ceilalţi membrii. Personal nu am fost confruntată cu asemenea conjunctură.
Dincolo de cele enumerate mai sus, trebuie să menţionez faptul că am apreciat climatul competiţional dintre colegi, atât timp cât vorbim despre fair-play. Îmi displace modul de obţinere a anumitor avantaje prin mijloace neoneste. Am apreciat întotdeuna corectitudinea şi îmi doresc ca fiecare dintre colegii mei să aibă sanşe egale pentru realizarea anumitor rezultate. Cu toate că nu suntem foarte preocupaţi de satisfacerea nevoilor afective ale membrilor grupului reacţionăm atunci când un coleg este neîndreptăţit. În unele situaţii însă avem nevoie de mai multă întelegere din partea profesorilor şi de mai mult suport din partea acetora pentru a putea contracara anumite neplăceri. În special colegii care lucrează, cei introvertiţi şi emotivi, ar trebui să se bucure de înţelegerea cadrelor didactice.
Datorita mărimii grupului comunicarea se realizează defectuos uneori şi există tendinţa de a ne grupa în cercuri mai înguste de colegi. Această apropiere este şi rezultaul unei asemenări de caracter şi nu neapărat rezultanta comunicării deficitare.
Cu toate că domeniul de “Asistenţă socială “ vine în ajutorarea grupurilor vulnerabile, şi a restabilirii armoniei şi a ordinei, nu ştiu dacă am ajuns să întelegem pe deplin semnificaţia termenului de “normal”. Spun asta fiindcă deşi suntem în anul terminal nu suntem preocupaţi să ne organizăm pentru a stabili unde vom avea serbarea graduării. Părerile sunt împărţite şi există mari sanşe ca acest eveniment să fie sărbătorit de unii în mod individualist. Probabil că stresul creat de examenul de abolvire ne tulbură într-un mod semnificativ gândurile astfel încât nu conştientizăm că sunt necesare şi pregătirile premergătoare examenului. Însă şi momentele de criză sunt necesare uneori pentru a ne putea da seama de felul cum reacţionăm în asemenea circumstanţe.
Prin schimbul de opinii şi idei am reuşit nu numai să ne descoprim în faţa celorlalţi dar să şi gasim soluţii plauzibile la diferite probleme. Consider că acestea au fost de bun augur întrucât mai departe în munca de asistent social vom intra în contact cu o mulţime de oameni, cărora va trebui să le acordăm suport şi înţelegere.
Nu stiu dacă am punctat toate punctele tari sau cele mai puţin tari ale grupului, însă nu regret faptul că aparţin acestui grup.
miercuri, 14 ianuarie 2009
vineri, 14 noiembrie 2008
joi, 30 octombrie 2008
..cred ..ca .. sper ca... stiti de unde e fragmentul:)
“Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau… Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc şi calm în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. N-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să caut? Unde aş putea fi eu însumi?
Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine?…
… Sufletul meu… Iată ceea ce mă tulbură. Nu-l pot aduce la lumină. Aş vrea să-mi găsesc sufletul cum găsesc pancreasul unui câine la anatomie. Să-l măsor, să-l cântăresc şi să-l preţuiesc în valori. Aş vrea să ştiu … [ ] … dacă eu sunt un om de ştiinţă sau un sentimental. Dacă mă pot încrede în preocupările mele actuale sau trebuie să fiu bănuitor şi mă tem de timpurii schimbări.
Pentru că sunt zile când voinţa mi-e sigură şi mintea limpede ca a unui bărbat. Atunci lucrez cu sârg, plănuiesc lecturi şi scriu indicele cărţilor. … [ ] …
Sunt apoi ceasurile petrecute privind pe ferăstruica mansardei mele sau păşind pe străzi necunoscute, pe sub castani. Ceasuri care mă tulbură, mă neliniştesc. Ceasuri în care nu mă recunosc. Atunci, un gând mă frământă, şi eu, din toată puterea voinţei mele, îl izgonesc.
De multe ori izbândesc. Lucrez până noaptea şi adorm fericit că m-am învins pe mine. Adorm surâzând.
Alteori, însă, nu izbutesc să mă apăr. Şi toate acestea mă întristează. Trebuie să lupt mereu, trebuie să mă apăr împotriva sufletului meu, pe care nu-l cunosc şi care mi se dezvăluie la răstimpuri, contradictoriu. Niciodată nu mi-am găsit sufletul acelaşi. În fiecare zi, altul. Iar eu trebuie să lupt ca să duc mai departe ceea ce începusem cu o lună, cu o săptămână, cu o zi mai înainte…”
Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine?…
… Sufletul meu… Iată ceea ce mă tulbură. Nu-l pot aduce la lumină. Aş vrea să-mi găsesc sufletul cum găsesc pancreasul unui câine la anatomie. Să-l măsor, să-l cântăresc şi să-l preţuiesc în valori. Aş vrea să ştiu … [ ] … dacă eu sunt un om de ştiinţă sau un sentimental. Dacă mă pot încrede în preocupările mele actuale sau trebuie să fiu bănuitor şi mă tem de timpurii schimbări.
Pentru că sunt zile când voinţa mi-e sigură şi mintea limpede ca a unui bărbat. Atunci lucrez cu sârg, plănuiesc lecturi şi scriu indicele cărţilor. … [ ] …
Sunt apoi ceasurile petrecute privind pe ferăstruica mansardei mele sau păşind pe străzi necunoscute, pe sub castani. Ceasuri care mă tulbură, mă neliniştesc. Ceasuri în care nu mă recunosc. Atunci, un gând mă frământă, şi eu, din toată puterea voinţei mele, îl izgonesc.
De multe ori izbândesc. Lucrez până noaptea şi adorm fericit că m-am învins pe mine. Adorm surâzând.
Alteori, însă, nu izbutesc să mă apăr. Şi toate acestea mă întristează. Trebuie să lupt mereu, trebuie să mă apăr împotriva sufletului meu, pe care nu-l cunosc şi care mi se dezvăluie la răstimpuri, contradictoriu. Niciodată nu mi-am găsit sufletul acelaşi. În fiecare zi, altul. Iar eu trebuie să lupt ca să duc mai departe ceea ce începusem cu o lună, cu o săptămână, cu o zi mai înainte…”
duminică, 13 iulie 2008
Specific !
Experienţele care îţi schimbă viaţa apar de obicei în timpul celor mai întunecate vremuri când inima ţi-e zdrobită, te simţi abandonat, parcă nu mai există cale de ieşire din problemele care te înconjoară, durerea este insuportabilă şi atunci te întorci cu faţa spre Dumnezeu. În acele momente înveţi să te rogi din inimă, cu sinceritate lui Dumnezeu. Când eşti plin de durere n-ai timp pentru rugăciuni superficiale. Problemele ne "forţează" să-l căutăm pe Dumnezeu şi să depindem de El, nu de noi.
Vei ştii că doar de Dumnezeu ai nevoie atunci când nu ţi-a mai rămas nimic decât Dumnezeu. Aşa că încredinţează-ţi toate nevoile în mâinile Sale iubitoare şi priveşte rezultatul.
marți, 8 iulie 2008
DEConecTaRE
Nu crezi în sfârşit deşi în fiecare clipă îl simţi,Sfârşit de sentimente, de gânduri şi viaţă
Doar goliciunea rămâne ancorată -n tine
Umbrind o inima cernită de credinţa deşartă....
Te pierzi în dialoguri mute şi în tăceri reprobatoare; Nu vezi un sens...? poate nu-l cauţi , Te simţi captiv sau nu te simţi ? rămâne doar o întrebare
Iar golul resimţit în suflet mai are o singură alinare.....
marți, 22 aprilie 2008
For Alexandru Alexandroni
Yes that's you, not one bit of spite :)
Truthful and helpful with honest brown eyes :)
You who went trough so much pain at Upt :( and still have time for me on Msn:)
I hope you know I would not be the person tired I'm today if I wouldn't "chat" with you yesterday:)
But not forget I will still tired just today but TRUE fOR YOU in every day:)
your buddy :))))))))
miercuri, 9 aprilie 2008
Timpul schimbării
La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:
- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
- Vezi acest vlastar, stii ce este ?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.
- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
- Vezi acest vlastar, stii ce este ?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.
"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
