Să purtăm Crăciunul în suflet!!

Oare ştim ce înseamnă Crăciunul? Nu trebuie să dăm răspunsul făcând uz de replica altuia şi de filozofiile de viaţă ale altora. Ce simţi când auzi cuvântul acesta? Bucurie, emoţie, nerăbdare, speranţă, iubire, familie, prieteni, lumină, iertare, împăcare, linişte, cadouri, distracţie, zăpadă, colind, brad, sau Minunea Naşterii Mântuitorului? Ştii că sărbătoarea Crăciunului poate fi magică şi asta nu depinde de Mos Crăciun ci doar de tine?!!!!!!! E prima dată când, în aşteptarea Crăciunului, nu am alergat să mă cadorisesc şi nu regret defel... E primul Crăciun în care voi simţi cu adevărat "Bucuria Darului", fiindcă e mai important să zâmbeşti cu sufletul, să iubeşti încât trădarea să nu mai doară, să uiţi greşeala altuia.. să te ierti, acceptându'te asa cum eşti, nefiind nevoie de o haină nouă, ca să fii minunat de Crăciun ci de o inimă nouă !!! Mereu, dacă nu chiar întotdeauna, am aşteptat ca ceilalţi să facă ceva, să schimbe ceva, întâi alţii si mai târziu eu .. ! Ceva special nu e ceva diferit, cu sensul de altceva .... ci e mulţumirea de a te bucura de cea ce ai!! Azi, în ziua de "joy" a săptămânii, o fetiţă prin cuvintele ei mi-a reamintit ceea ce am uitat de mulţi ani.... Îşi aştepta tatăl să vină de la jobul său... era nerăbdătoare... ţopăia în camera sa, când deodată realiză că tatăl tocmai păşise în curte şi dintr'o dată o năvală de cuvinte şi bucurie inundară încăperea şi îi luminară chipul ... "Tati ai venit!!!!, "Tati ai venit!!!!, "Tati ai venit!"striga neîncetat până ce reuşi să deschidă uşa casei, iar din prag striga către tatăl ei: Tati ai venit!!!!!!!!!!!!! Mă bucur că ai venit!!!! Mă bucur că eşti acasă!!! Ştii că mă bucur? Tati te iubesc!!" Îi sări în braţe, îşi apropie buzele si îi dădu o pupă mare, iar apoi întorcându-se spre mine spuse: "Acesta este tatăl meu!"

Încearcă să faci cât mai frumoasă viaţa ta şi a celor din jurul tău!! şi astfel

"în ajun de-acest Craciun,

Rai si Iubire inima să-ţi fie,

Să fii mai blând şi mai curat şi bun,

Să poţi gusta din Marea Bucurie!"

E mai real decât vrei să crezi!!!!!

Un bărbat a mers la frizer să se tundă. Cei doi au început să discute diverse subiecte, în cele din urmă ajungând să vorbeasă despre Dumnezeu. Frizerul a spus: "Nu cred că Dumnezeu există."

"De ce spui asta?" a întrebat clientul.

"Trebuie doar să ieşi pe stradă şi să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care permite asemenea lucruri să se întample."

Clientul se gândi la vorbele frizerului, dar preferă să nu răspundă, fiindcă nu dorea să înceapă o discuţie în contradictoriu.

Peste puţin timp, frizerul termină de tuns şi clientul plecă în drumul său. Imediat ce ieşi din frizerie, bărbatul se uită în jurul său şi în minte îi reveneau spusele frizerului. Măsurând cu ochii mulţimea trecătorilor, zări pe stradă, un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sărman.

Clientul reveni la frizer şi îi spuse:" Ştii ceva? Frizerii nu există!"

"Cum poţi spune asta?" a întrebat frizerul nedumerit. "Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!"

"Nu e aşa!" a spus clientul. "Frizerii nu există pentru că dacă ar exista nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neingrijit, precum omul de afară."

"Dar frizerii există! Ceea ce se întâmplă e că oamenii nu vin la mine".

"Exact!" a răspuns cu tărie bărbatul. "Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întamplă e că oamenii nu merg la El şi nu Îl caută. De aceea există atâta durere şi suferinţa în lume."

You Make a Difference!

O profesoară din New York s-a gândit să-i recompenseze pe elevii din clasa ei de liceu, spunându-le cât de mult înseamnă prezenţa lor în clasă. Ea îi chema în faţa clasei pe fiecare pe rând şi, mai întâi le spunea cât de mult înseamnă pentru ea şi pentru întreaga clasă. Apoi le dăruia o panglică albastră pe care scria cu litere aurite: “Cine eşti înseamnă enorm de mult”.

După un timp, profesoara a vrut să vadă dacă acest system dă rezultate şi în comunitatea în care se aflau. Le-a dat elevilor săi câte trei panglici şi le-a spus să repete mica ceremonie la care au participat şi ei când au fost chemaţi în faţa clasei. Fiecare trebuia să urmărească rezultatele şi cine pe cine cinstea. După o săptămână urma ca fiecare să spună ce s-a întâmplat.

Unul dintre băieţi s-a dus la vicepreşedintele unei companii din apropiere şi i-a dăruit una din panglici, pentru că a avut o influenţă foarte mare în privinţa carierei lui. Apoi i-a dat şi celelalte două panglici şi l-a rugat să le dea oamenilor care au însemnat mult pentru el. I-a spus: “Clasa noastră participă la o acţiune despre onorarea persoanelor care au avut o influenţă mare în viaţa noastră şi dorinţa noastră este ca şi dumneavoastră să găsiţi o persoană şi să o decoraţi cu o panglică. Apoi dăruiţi şi cea de-a doua panglică ca să o dea unui om pe care îl preţuieşte. După această, vă rog să mă ţineţi la current cu ce s-a întâmplat”.

În aceiaşi zi, vicepreşedintele s-a dus la şeful său, care era recunoscut ca fiind un om cam morocănos. L-a rugat să se aşeze bine pe un scaun şi i-a spus cât de mult îl admiră pentru creativitatea lui. Şeful lui a rămas surprins. Vicepreşedintele l-a întrebat dacă acceptă panglica albastră ca semn al recunoştinţei şi i-a cerut permisiunea să i-o prindă de reverul hainei. Şeful, şi mai uimit, i-a răspuns: “Bineînţeles că vreau”.

Subalternul lui i-a prins panglica de haină, chiar deasupra inimii. Apoi i-a spus: “Îmi faceţi o favoare? N-aţi vrea să luaţi şi panglica aceasta şi s-o daţi cuiva pe care îl stimaţi? Un elev de liceu mi-a dat aceste panglici. Ei realizează un proiect de recunoaştere a influenţei pe care o au oamenii unii asupra altora şi vor să culeagă rezultatele”.

În seara aceea, şeful companiei s-a dus acasă şi a stat de vorbă cu fiul său de 14 ani. I-a spus: “Astăzi mi s-a întâmplat ceva incredibil. Eram la birou şi unul dintre vicepreşedinţii companiei a venit la mine, mi-a spus că mă admiră şi mi-a spus că am un simţ al creativităţii foarte dezvoltat. Imaginează-ţi. Mă crede un geniu innovator. Apoi mi-a prins pe reverul hainei, deasupra inimii, această panglică pe care scrie: “Cine eşti înseamnă enorm de mult”. Mi-a dat o panglică şi mi-a cerut s-o dau cuiva care înseamnă mult pentru mine. Venind spre casă, m-am gândit pe cine să onorez cu această panglică şi te-am ales pe tine.

Zilele mele sunt foarte agitate şi, când ajung acasă, nu iţi acord prea multă atenţie. Uneori strig la tine pentru că n-ai note destul de bune şi pentru că este dezordine în camera ta, dar în seara aceasta simt că trebuie numai să stau de vorbă cu tine şi să iţi spun ce mult însemni pentru mine. După mama ta, tu eşti persoana cea mai importantă din viaţa mea. Eşti un copil grozav şi te iubesc.”

Băiatul, din ce în ce mai uimit, a început să plângă fără să se poată opri. Tremura din tot corpul. A privit la tatăl lui şi i-a spus printre lacrimi: “Tată mâine îmi plănuisem să ma sinucid pentru că eram convins că nu mă iubeşti. Acum nu trebuie să o fac.”

Când am auzit această poveste, la începutul anului 2011 m-a impresionat profund şi m-am hotărât atunci să trec la acţiune. Aş fi vrut să le spun atâtor persoane cât de mult înseamnă pentru mine, dar nu am reuşit să împart panglicile. Ţin la toţi cei cu care am petrecut mai mult de 48 de ore şi cred cu tărie că fiecare persoană pe care am întâlnit-o a avut o contribuţie în viaţa mea. Consider că e extrem de important să îi spui cuiva drag: “ Reprezinţi enorm de mult pentru mine”.

By whom side are you??

Timpul este unul dintre cele mai preţioase capitaluri pe care le avem, iar angajarea în prea multe activităţi este dăunătoare. Dacă vrei să nu regreţi mai târziu, învaţă cum să îţi organizezi bine timpul.

Nu sunt persoana care îşi planifică cu grijă timpul, dar nu sacrific timpul acordat zilnic familiei pentru interesele personale. Nu vreau să regret mai târziu că nu mi-am făcut timp pentru cei dragi.

Mă enervează cumplit părinţii care nu renunţă nici măcar după terminarea serviciului să îşi frământe mintea cu tot felul de stupidităţi legate de acesta sau care nu depun efortul de a acorda atenţie momentelor semnificative din viaţa copiilor săi.

Citisem cu câteva zile în urmă, rezultatele unui sondaj efectuat de D.W. Holbrook, specialist în problemele familiei. El a aflat care sunt trei din cele mai frecvente răspunsuri ale părinţilor la solicitările copiilor: “ Sunt prea obosit”, “Nu avem destui bani”, “Stai cuminte”. Una dintre cele mai eficiente metode de îmbunătăţire a comunicării dintre copil şi părinte este “să nu scapi momentele când copilul doreşte să vorbească cu tine”. Cheile comunicării dintre părinţi şi copii sunt disponibilitatea şi perseverenţa.

Un om a venit de la servici târziu, obosit si nervos, găsindu-şi băiatul de 5 ani aşteptând la uşă.

- Tăticule, pot să te intreb ceva?

- Da sigur, ce vrei să ştii?, întreabă tatăl.

- Tati, câţi bani câştigi pe oră?

- Nu e treaba ta, asta. De ce mă intrebi astfel de lucruri, spuse omul nervos.

- Doar vreau să stiu…Te rog spune-mi, cât câştigi pe oră?

- Daca trebuie să ştii, câştig 50$ pe oră.

- Ah, a răspuns micuţul, cu capul plecat.

- Tati, îmi împrumuţi te rog 25$?

Tatăl s-a înfuriat, “Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat asta este ca să îmi ceri nişte bani să îţi cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta, la culcare. Gândeşte-te de ce eşti aşa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru aşa copilării.”

Micuţul a mers in linişte în cameră şi a închis uşa. Omul s-a enervat şi mai tare pe întrebările baiatului. Cum a putut să pună aşa întrebări doar pentru a cere nişte bani. După o oră, omul s-a calmat şi a început să gândească: „Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ şi chiar nu mi-a cerut bani des.

Omul a mers la uşa baiatului si a deschis-o.

- Dormi? a întrebat…

- Nu tati, sunt treaz, a răspuns baiatul.

- M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25$ . Micuţul a sărit, zâmbind. „Multumesc tati!!!!”, a zbierat. După aceea a scos un pumn de bani. Omul a văzut ca băiatul avea deja bani şi s-a enervat din nou. Micuţul şi-a numărat încet banii şi s-a uitat către tatăl său.

- De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai? a spus tatăl.

- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, am 50$. Pot să cumpăr o ora cu tine???? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc cu tine. Tatăl a fost distrus. Şi-a luat băiatul în braţe şi l-a implorat să îl ierte.

Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă, fără să a-l petrece cu cei care chiar contează pentru noi. Să ne împărţim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care-l iubim, fiindcă mâine dacă ar fi să murim, compania pentru care lucrăm ne va inlocui foarte uşor, dar familia şi prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieţii lor.

P.S. Vă recomand să vedeţi filmul FLUKE ..!! şi Nu uitaţi: nu ne dă înapoi nimeni orele şi zilele irosite departe de cei dragi.

Never Give Up!

Ron ar putea fi o inspiraţie pentru tine. Cuvintele lui încurajează, iar cărţile sale educă. Şi-a dezvoltat abilităţile de orator motivaţional, scriitor, pictor şi consilier după ce şi-a fracturat coloana vertebrală la nivelul gâtului în urma unui accident la surfing. Înainte de accident, Ron fusese un sportiv excelent în liceu şi primise o bursă pentru a juca fotbal la Universitatea de Stat din Oregon. S-a accidentat cu o zi înainte de a împlini optsprezece ani. În zilele care au urmat accidentului, Ron a fost disperat, mânios şi plin de resentimente, a suferit de depresie şi-a plâns de milă, regretând toate lucrurile pierdute pentru totdeauna. Din fericire, pentru el, mama sa, o femeie optimistă şi afectuoasă l-a încurajat să-şi dezvolte celelalte însuşiri şi abilităţi şi i-a sugerat să devină pictor. În cele din urmă a reuşit să vorbească şi să picteze cu gura. În prezent, Ron călătoreşte în lungul şi-n latul ţării, încurajând oamenii să folosească toate resursele de care dispun pentru a avea o viaţă mai bună. Este un excelent autor ( cartea "Life is an attitude" merită citită) conferenţiar şi consilier, cu un masterat în consiliere socială. A vândut peste o mie de tablouri până în prezent. Este căsătorit din 1992 şi e foarte fericit alături de soţia sa.

Cea mai minunată calitate a sa este o atitudine optimistă şi deşi paraplegic, îl laudă pe Domnul,căci "El mă iubeşte şi credinţa sa este nemuritoare". (Ps. 117, 1-2)

Nepieritorul

S-ar putea să nu te poţi raporta la marii exploratori şi aventurieri de instincte primare, la calicii care confundă înţelepciunea cu trivialitatea. Expansivi şi tenace ca buruiana, năpădESC peste tot şi sufocă orice ideologie priincioasă. S-au obişnuit să mimeze fără scrupule autoritatea morală şi să călărescă bunul simţ şi moralitatea. Trepăduşii sau oamenii de paie au conştinţa mică şi caracterul moale. Despre „toate” spun că „au fost mişto”…. probabil fac referire la lucrurile care le-au maximizat existenţa ori la vremurile de altădat’ sau la duduile fanate, a celor cu preţ redus şi plata înainte. Diferenţa dintre trepăduşi şi cei simţiţi e una simplă: celor din urmă le displace să se dezbrace de „haine” pentru a descoperi aceleaşi anomalii sau anatomii malforme, având definită o altă „măsura”:)

Al nost' Mirciulică mioritic promite multe, se "dezbracă în gura presei" e indisponibil să facă lucruri mari...si totusi e Nemuritorul:)

Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, nu doresc să îl ponegresc pe cetăţeanul B.M., dar am convingerea că, uneori e mai bine să ascultăm de bunul-simţ, iar ceea ce susţinem şi declarăm să fie corect şi practic.

Bucuria, zâmbetul iubirii:)

Un om, odată se plimba trist prin camera, gândindu-se la viaţa grea ce i-a fost hărăzită. Avea un trai decent, o masă îmbelşugată şi o sănătate de fier, dar, totuşi ceva îi lipsea. Plimbându-se dintr-un colţ al camerei în altul, în fiecare moment îl critica pe Dumnezeu, plângându-şi soarta.
- De ce, Doamne m-ai dat pe lume? Ca să mă cuprindă boală, nervii şi multe altele, urmând în cele din urmă să mor?
Tânguindu-se aşa, preţ de câteva ore, în cele din urmă, obosit, adoarme. Deodată un întuneric îl cuprinde, fiind doar el singur cu propriile frustrări. A încercat să fugă însă nu reuşea să scape, dar, o lumină orbitoare îl salvează.
- Cine eşti şi ce vrei de la mine?
- Vino cu Mine şi vei vedea.
Omul nu vedea nimic înafară de lumină. Auzea doar vocea blândă şi lină care îl chema. Ezitând câteva secunde, se hotărăşte să urmeze vocea, intrând în lumină. Simţea că zboară şi că este purtat prin toate colţurile lumii. Dintr-odată ajunge la un orfelinat unde zeci de copii erau părăsiţi, lipsiţi de dragostea părintească
- Ce înseamnă asta? întrebă omul nedumerit.
- Aceştia sunt copilaşii părăsiţi de propria familie. Puţini vor fi adoptaţi, iar restul nu vor cunoaşte niciodată ce înseamnă căminul. Tu nu ai trecut niciodată prin aşa ceva, şi totuşi te plângi că îţi este greu.
Aceste cuvinte au fost ca un duş rece pentru om. Înainte de a apuca să zică ceva, se trezeşte în stradă.
- Ce urmează?
- Vezi acea persoană?
Uitându-se în faţă, omul vede o bătrânică care îngheţa de frig. Oamenii care treceau pe lângă ea nici nu o băgau în seamă, nici măcar nu o priveau.
- Acea bătrânică a fost alungată din casă în care locuia acum câţiva ani. De atunci strada este casa ei. Trăieşte din mila altora. Tu ai avut mereu un acoperiş deasupra capului şi o masă îmbelşugată, dar, totuşi eşti nemulţumit.
Oftând omul închide ochii. Când îi deschide vede în faţa lui o fetiţă pe un pat de spital, foarte palidă. Mama ei plângea la căpătâiul ei, rugându-se cu lacrimi în ochi să se întâmple o minune.
- Doamne ce a păţit fetiţa?
- Are nevoie urgentă de sânge, altfel va muri!
- Şi nu este nimeni care să îi doneze sânge?
- Rudele ei nu sunt compatibile.
- Dar mai sunt atâţia oameni…
- Omule, tu ai donat vreodată sânge?
- Nu. Răspunse omul ruşinat.
- Mereu ai fost sănătos, dat uite că ceva îţi lipsea mereu.
- Ştiu, Doamne. Spuse în şoaptă, omul.
Ridicând ochii din pământ, omul se vede înconjurat de natură. O mireasmă de neînchipuit era în jurul lui, păsările ciripeau compunând cântece duioase, florile îmbogăţeau câmpul, îmbrăcându-l în mii şi mii de culori, arborii înalţi ofereau umbra animalelor şi oamenilor obosiţi.
- Ai zis că nu ţi-am oferit nimic. Uită-te în jur şi spune-mi ce vezi?
- Doamne, văd ceva incredibil ce nu poate fi descris.
- Tu poţi vedea toate aceste daruri pe care Eu vi le-am dat vouă, poţi simţi mireasma lor. Închide ochii! Ascultându-L, omul închide ochii.
- Acum ce vezi?
- Un întuneric nefiresc, Doamne.
- Aşa trăiesc oamenii care nu văd, iar tu, care vezi te tânguieşti.
Începând să plângă, omul zice prin suspine:
- Doamne iartă-mă! Am fost orb o viaţă întreagă şi mi-au trebuit câteva minute să îmi recapăt vederea. Zilnic aveam parte de darurile tale minunate dar nu le vedeam, însă acum văd.Îţi mulţumesc, Doamne că nu m-ai abandonat pe mine, ticălosul.
Simţind mângâierea cea duioasă, aude din nou vocea suavă:
-Omule trezeşte-te, e dimineaţă!
Deschizând ochii, omul îşi vede camera şi, plin de iubire începe să-I cânte Domnului. Din acea zi omul, plin de iubire nu s-a mai plâns niciodată de soarta lui ci şi-a petrecut întreaga viaţă ajutând pe cei nevoiaşi. Tu ce om eşti? eşti omul de la începutul poveştii sau cel de la sfârşit?