Zile și nopți...același
fotoliu existențial și aceeași tablă de joc... uneori alte piese, dar aceeași
gândire blink! Doar 2 secunde și gânduri spontane îmi năvălesc în minte.
Important e să nu mă încurc în acestea. Gândurile-șiret ar putea fi fatale
într-un joc cu chipurile de lut care poartă mereu măști. Nu am înțeles de ce
trebuie să lăsăm loc interpretărilor când e atât de simplu să spunem lucrurilor
pe nume. Nu înțeleg de ce nu pot imita un drept ci îmi trâmbițez prostia,
orgoliul. Mi-a plăcut tare mult următoarea istorisire care m-a făcut să
realizez ce înseamnă să fii un om drept. Pe un sfânt l-am perceput mereu ca un
om înțelept, cu vorbirea dreasă, fără să mă gândesc în primul rând că este
un păcătos iertat care a decis să îl urmeze pe Dumnezeu.
“În mănăstirea unde ar dori să fie
primit se prezintă un candidat la călugărie. Acesta îi mărturisește starețului:
să știți, părinte, că nu am nici credință, nici lumină, nici curaj, nici încredere în mine și nici nu pot să-mi fiu mie ajutor, iar altora cu atât mai
puțin. Nimic nu am. Firesc ar fi fost să fie de îndată respins. Nu a fost așa însă. Ci starețul îi răspunde: ce-are a face! Nu ai credință, nu ai lumină;
dându-le altora, le vei avea și tu. Cautându-le pentru altul, le vei dobândi și
pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele și pe semenul tău ești dator să-l
ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe
dreapta”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu