Când te gândeşti ce e suferinţa înseamnă că eşti fericit, când încerci să afli ce e fericirea înseamnă că eşti năpăstuit!!
Eu cred că tot ce ni se întâmplă este o şansă prin care Dumnezeu ne mângâie sau îi pregăteşte pe alţii să aducă mângâiere. (2 Corinteni 1:3-4). În mâinile Lui Dumnezeu orice perioadă de încercare, orice criză poate fi depăşită. Suferinţa este trăita de fiecare dintre noi cu o altfel de intensitate, dar in aceste momente Îl percepem pe Dumnezeu ca un Deus absconditus. Lucrul cel mai dureros este aceasta aparenta tăcere a lui Dumnezeu, impresia că te rogi unui întuneric tăcut. Dumnezeu însă e tăcut doar aparent! Ar trebui să învăţăm de la Iov şi de la Isaia, să nu fim total nedumeriţi şi descurajaţi când în vreme de necaz nu-l vom putea găsi pe Dumnezeu. În acele momente va trebui să ne agăţăm de promisiunea Lui simplă, dar fermă: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Purtarea Lui de grijă este permanentă, nu doar ocazională sau sporadică. Purtarea Lui de grijă este de asemenea nespus de înţeleaptă şi bună, încât, aşa cum a spus Newton: „Dacă aş putea modifica vreo parte din planul Lui, nu aş face altceva decât să-l distrug”. Trebuie să învăţăm să ne aruncăm îngrijorările asupra Lui şi printr-un act de voinţă şi în dependenţă de Duhul Sfânt, să spunem: „Doamne aleg să arunc îngrijorarea mea asupra Ta. Am convingerea că mă vei ajuta, prin Duhul Tău, să-ţi încredinţez îngrijorările mele şi să nu le mai ţin asupra mea”. Problema suferintei nu este o dilemă filosofică, cel puţin nu în Biblie, ci un test al reacţiei şi al credincioşiei umane. Când ne aflăm într-o astfel de situaţie de suferinţă care ne copleşeşte, Biblia ne îndeamnă să ne ancorăm în promisiunile lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu