Moartea colinda, umbla tiptil şi într-o oarecare zi îţi spune: bun venit. Într-o aspra zi de luni s-a intalnit cu doi tineri albaiulieni. Imnul mortii şi-a facut loc şi în această primăvară, lăsând să înverzească pe şosele, accidentele rutiere. Fructele durerii le culeg cei care rămân în urma celor care au fost surprinşi de moarte. Suferinţa celor din jur o resimţi în jurul tău, în tine si devii lipsit de coerenţă în faţa acesteia. Mereu mi-a fost greu sa scriu un mesaj către fiinţele îndoliate, care îşi pierd copiii, părinţii, fraţii, prietenii. etc. La un an de la decesul bunicii mele, moartea a ieşit din nou la seceriş cu o coasă veche, grea, ca şi cum ar repeta că e pregătită oricând să ia pe cine vrea.
O înstrăinată mână i-a azvârlit să piară,
Acolo pe şosea au fost siliţi să moară,
Şi au închis sub pleoape lumina dulce a vieţii.
Ei, rădăcina noastră, vor aştepta de acum al învierii drum.
Noi, vom căra pământ şi vom purta pe braţe flori,
De acum mormântul va fi casa lor.
S-au dus fără a ştii spre alte zări
Iar moartea lor e semn că nu mai vin.
Ei cei de ieri, azi doar legende ce respir.
.. aici e marea taina, care o viata ntreaga ochii, n-or s-o dezlege,
Dar vine Cel ce moartea o s-o lumineze!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu