Nimic nu mă mai misca
nimic nu-mi pare bun
totul e deşărtăciune
pare goană dupa vânt.
Nu mai cred în idealuri
ce cândva mă-însufleţeau,
astăzi, eu as vrea ca totul să se şteargă-n mintea mea.
Nimic nu -şi mai are rostul
nu vreau compania ta
nu mai vreau să-mi zici ca totul
voi lasă în urma mea
si cum rând pe rând speranţa
va-nflori in fiinţa mea.
Astăzi, nu mai rătăcesc prin al lumii înţeles
Astăzi vreau să mă priveşti ca pe-un gol.
Atâtea gânduri care mă -nrobesc
Schimbat’au viaţa mea într-un haos dureros.
Nu pot, n-am cutezanţă
să fiu ceea ce sunt…
prea multe furtuni dezlantuite rând pe rând....mă pustiesc...
şi in final rămâne doar o durere mută şi-o rugă nerostită...
Rândurile de mai sus le-am scris în data de 17.10.2006 când m-am confruntat cu o situaţie dramatică. Pe vremea aceea proiectul meu de viaţă a luat o turnură neaşteptată,iar dupa aproape 5 ani de la trăirea şi consemnarea celor redate anterior, situaţia este resimtiţă de altcineva...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu