Decembrie, luni!!

Oricine poate avea timp liber, dar nu oricine poate avea distracţie. Nu credeam că o seară de luni, pe timpul iernii, poate fi atât de fabuloasă!

Iarna o simt hipotermic și o trăiesc letargic. Și fiindcă lumina se transformă mai repede în întuneric rămân mai mult timp atașată fanteziei decât realității. Frigul iernii uneori îmi paralizează imaginația și mă face să fiu mai înfometată:)) Epic si delirant ronțăiam biscuiți și tastam în ziua a zecea a lunii decembrie. Mă uitam cum fărmiturile se așterneau ca zăpada pe tastatură și cum degetele alunecau pe claviatură ca săniuța pe pârtie.

După devorarea celor mai buni și mai puțini biscuiți ambalați în cel mai frumos material biodegradabil, o aud pe Rihanna glăsuind despre diamante:))) Vocea ca vocea, dar versurile sunt de-a dreptul "impertinente". Să cânți despre diamante si ecstasy în același timp? Cert e că dă bine ca "ringtone". După vocea negresei, aud vocea hărăzitului Șobo:), un alt personaj muzical ce cântă despre cu totul alte bijuterii. Mă invită telefonic la o ieșire de grup pe bulevardul pavat cu minunații biscuiți havanieni. Scopul întâlnirii: cel al celebrării Pișpiricului de grup. Nu puteam rata sărbătorirea micului zmeu Shoru, așa că hotărâi să părăsesc bârlogul și să mă las racolată, împreună cu o bună prietenă Lavi, de către charismaticul Șobo, care avea să ne conducă la marele chef. Descrierea locului de benchetuit părea de vis. Vizualizam mental: ceaunul cu friptură, vinul cald și turta dulce. Mai rămânea doar să se întregească grupul și să ne petrecem. Mai repede a înghețat iadul până au ajuns și cei din urmă amici.  Dintr-o scurtă scanare vizuală observai că aceștia din urmă erau  echipați cu pufoaică de pinguin, mănuși și pantaloni impermeabili, ghete antiînzăpezire și căciuli de munte. După un "de ce" nefinalizat un bulgăre de zăpadă îmi acroșă fața. Era cacealma... fuseserăm păcălite!!!! Printre luminițe, boscheți și havaniene eram împroșcate cu omăt. Nici o șansă să ne ferim de vreun bulgăre... trăgeau la noi ca fierul la magnet:)))De câte ori am luat zăpadă, nu mai retin, știu doar că bulevardul a fost deszăpezit de către prietenii noștri cu noi, amărâtele. Spre surprinderea mea, trecătorii mijeau ochii, se amuzau și apoi aplicau:))) Așa m-am aliat cu doi necunoscuți în dorința de a-l bulgări pe Pișpiricul, dar fără succes, fiindcă așa zisul ajutor fratern s-a dovedit a fi un sprijin al masculinității. Așa trefelită prin zăpadă nu am fost nicicând. După ce te vezi așa, începi să te obișnuiești cu albul, însă vroiam să îl văd "înălbit" și pe capo di tutii capi: guzganul Boka. Cu un sprint asemenea lui Bolt, era aproape imposibil să îl bulgărești. Așadar trebuia fentat și apoi faultat. Și așa a fost. Înghesuit a fost de toți și bulgărit în parte de fiecare:)) Ulterior și-a luat revanșa:))) 

A fost cea mai cruntă bulgăreală din ultimii 12 ani!!!. Și la anul de zăpadă va fi, iar noi vrednici de a  ne bulgări, pe bulevard ne veți găsi:)))))!!!

Primii 20 de ani:)))

O zi de 1 decembrie petrecută în rândul fraților cu zâmbet serafic. În ciuda culorii muștarului stridentă și a ochiilor în care mocneau emoții intense, cineva făcuse aluzie la cei douăzeci de anișori pe care un om îi poate trăi. Mi-a venit atunci în minte legenda de mai jos și întrucât nu am avut ocazia să o relatez, am considerat de bun augur să o postez. Enjoy it! - vorba fratelui american.

O veche legendă spune că Dumnezeu a creat măgarul și l-a instruit astfel: ''Tu vei fi măgar. Vei lucra din greu din zori până în amurg și vei purta sarcini grele. Vei mânca iarbă și vei fi numit îndărătnic. Vei trăi cincizeci de ani". Măgarul a răspuns: "E prea mult să trăiesc cincizeci de ani în condițiile astea. Te rog dă-mi douăzeci de ani". Și așa s-a întâmplat.

Dumnezeu a creat câinele și i-a spus: "Tu vei păzi omul și-i vei fi cel mai bun prieten. Vei mânca resturile de la masa lui și vei trăi douăzeci și cinci de ani". Dar câinele a spus: "Te rog, Doamne, e prea mult să trăiesc așa douăzeci și cinci de ani. Te rog, fă să nu fie mai mult de zece ani!" Și așa s-a întâmplat.

Domnul a creat maimuța și i-a spus: "Tu ești maimuță. Tu te vei legăna din copac în copac și vei face lucruri stupide și ridicole. Vei fi haioasă, vei face oamenii să râdă și vei trăi douazeci de ani." Și maimuța i-a răspuns: "Doamne, e prea mult să fiu clovnul omenirii douăzeci de ani. Te rog, fă să nu fie mai mult de zece ani". Și așa s-a întâmplat.

În cele din urmă, Dumnezeu a creat omul și i-a zis: "Tu ești om, singura ființă rațională de pe Pământ. Îți vei folosi inteligența ca să stăpânești peste toate creaturile de pe Pământ și vei trăi douazeci de ani". Și omul a răspuns: "Doamne, să trăiesc doar douăzeci de ani ca ființă umană e prea puțin. Te rog dă-mi cei treizeci de ani pe care i-a respins măgarul, cei cincisprezece ani refuzați de câine și cei zece ani pe care nu i-a vrut maimuța." Și așa s-a întâmplat.

Omul a primit cei douăzeci de ani pe care îi trăiește ca ființă umană, apoi cei trezeci de ani în care să poarte sarcini grele asemenea unui măgar, să aibă copii, apoi cincisprezece ani să trăiască ca un câine și să-și protejeze casa, să mănânce resturi de mâncare și, în fine, zece ani ca o maimuță și să fie clovnul care își amuză nepoții. Și așa s-a întâmplat!

Un astfel de frate

Paul a primit cadou de Crăciun o mașină nou-nouță de la fratele său. În seara de Ajun, când a coborât din biroul său să-și ia mașina parcată în fața clădirii, a văzut cum un țînc de vreo șapte ani se învârtea cu ochii mari în jurul mașinii sale. "Este mașina dumneavoastră, domnule?", a întrebat el. Paul a dat din cap. "Fratele meu mi-a dat-o cadou de Crăciun". Băiatul rămase năuc. "Vreți să spuneți că fratele dumneavoastra v-a dat-o așa... gratis? ... fără să plătiți nimic? Domnule! Aș vrea... ". Băiatul ezită. Desigur, se gândi Paul, știu ce-i trece prin cap. Ar vrea să aibă și el un frate bogat ca mine. Dar ceea ce spuse apoi țîncul îl făcu pe Paul să rămână cu gura căscată: "Aș vrea să pot fi și eu un astfel de frate" Paul se uita cu uimire la băiețelul din fața lui și mânat de un impuls interior, îi zise: "N-ai vrea să te duc cu mașina mea?" "Cum să nu! Tare mi-ar place!" După un scurt raid prin cartier, băiatul se întoarse spre Paul. Ochii îi sticleau de emoție. "Domnule, n-ați vrea să treceți prin fața casei noastre?" Paul zâmbi. Știa ce dorea băiatul. Voia să le arate vecinilor că sosește acasă cu o mașina mare, nouă-nouță. Dar Paul greși din nou. "Vreți să opriți aici? Lângă treptele acelea, vă rog!" Urcă apoi scările în fugă. După câteva momente îl auzi cum revine. De data aceasta nu se mai grăbea. Ducea în brațele sale un frațior mai mic. Era cu handicap. L-a așezat cu groază pe ultima treaptă a scarii, dupa care s-a așezat lângă el. Strângându-i umerii cu mâna dreaptă, iar cu cealaltă arăta spre mașina lui Paul.

"Vezi Jonny. Asta e mașina, exact cum ți-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de Crăciun și nu l-a costat nici un cent.             Într-o zi am să-ți dau și eu una exact la fel ca asta... și ai să vezi de unul singur ce lucruri extraordinare de Crăciun sunt în toate vitrinele din oraș despre care am încercat să-ți spun.

" Paul s-a dat jos din mașină. L-a luat în brațele sale pe micuțul olog, l-a așezat lângă el pe scaunul din față. Cu ochii sclipind de bucurie, fratele lui mai mare s-a așezat lângă el și toți trei au început o călătorie de neuitat prin orașul pregătit de Crăciun.

 În seara aceea de Ajun, Paul a înțeles pentru prima data ce a vrut Isus să spună când a afirmat că: "este mai bine să dai decât să primești..." (Dan Clark)

Ce se află dincolo de ..?

Un om bolnav, care a apelat la medicul său şi era pe cale să părăsească cabinetul medicului, a întrebat: „Doctore, mi-e frică să mor. Spuneţi-mi ce se află dincolo?”

Foarte liniştit, doctorul a spus: „Nu ştiu.”

„Nu ştiţi? Dvs., un creştin nu ştiţi ce se află dincolo?”

Doctorul ţinea în mână mânerul uşii, iar de pe cealaltă parte a uşii se auzea un scârţâit şi o smiorchăială. În momentul în care a deschis uşa, un câine a sărit în cameră, dând din coadă şi exprimânu-şi nerăbdător bucuria.

Întorcându-se către pacient, doctorul a spus: „L-aţi observat pe câinele meu? Nu a mai fost niciodată în această cameră. Nu ştia ce este aici…Nu ştia nimic altceva decât că stăpânul lui este aici, iar în momentul în care uşa s-a deschis, a sărit fără frică. Ştiu foarte puţin de ce se află dincolo de moarte, însă ştiu un lucru: că Stăpânul meu este acolo, iar acest lucru este de ajuns.”

Validation: extraordinar!!!!!!!!

Tâlcul jocului existențial?!

Zile și nopți...același fotoliu existențial și aceeași tablă de joc... uneori alte piese, dar aceeași gândire blink! Doar 2 secunde și gânduri spontane îmi năvălesc în minte. Important e să nu mă încurc în acestea. Gândurile-șiret ar putea fi fatale într-un joc cu chipurile de lut care poartă mereu măști. Nu am înțeles de ce trebuie să lăsăm loc interpretărilor când e atât de simplu să spunem lucrurilor pe nume. Nu înțeleg de ce nu pot imita un drept ci îmi trâmbițez prostia, orgoliul.  Mi-a plăcut tare mult următoarea istorisire care m-a făcut să realizez ce înseamnă să fii un om drept. Pe un sfânt l-am perceput mereu ca un om înțelept, cu vorbirea dreasă, fără să mă gândesc în primul rând că este un păcătos iertat care a decis să îl urmeze pe Dumnezeu.

“În mănăstirea unde ar dori să fie primit se prezintă un candidat la călugărie. Acesta îi mărturisește starețului: să știți, părinte, că nu am nici credință, nici lumină, nici curaj, nici încredere în mine și nici nu pot să-mi fiu mie ajutor, iar altora cu atât mai puțin. Nimic nu am. Firesc ar fi fost să fie de îndată respins. Nu a fost așa însă. Ci starețul îi răspunde: ce-are a face! Nu ai credință, nu ai lumină; dându-le altora, le vei avea și tu. Cautându-le pentru altul, le vei dobândi și pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele și pe semenul tău ești dator să-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta”.

Despre ... Cineva!

În orice zi este posibil să simți că sufletul ți se liniștește, gândurile ți se potolesc, iar în suflet se naște dragostea. Uneori necazul te ridică la Nădejdea care nu rușinează! Îmi amintesc de ziua de 20 august 2012 și de orele petrecute la Prislop. Am văzut oameni aflati în vreme de încercare, care prin cereri cu  lacrimi și suspine, cu rugăciune stăruitoare și cu priveghere prelungită, doreau să primească ajutor din partea lui Dumnezeu. Mă bucur să văd oameni care se sprijină pe credința în Cel pe care toate le știe și Căruia se cuvin slava și puterea în vecii vecilor!

O, iartă-mi Doamne atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu

Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu,
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta
Îţi cer într-una să faci Tu, voia mea,
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vrei
Şi să-mi slujeşti în toate, să-mi dai fără să-mi iei,
Gândindu-mă că dacă îţi cant şi Te slăvesc
Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce doresc.
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,
Nu tot cerându-ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerându-mi mie, iar robul să fiu eu;
Să înţeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga
E să doresc în toate să fie voia Ta. (Pr. Arsenie Boca)