Thankful!!!
Nu uita
niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se adună în ani …
Dar ce e mai important se conservă: forţa şi determinarea ta nu au vârstă.
Spiritul tău e cel care îndepărtează pânzele de paianjen.
Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare.
Dincolo de orice reuşită e o altă încercare.
Cât timp trăieşti, simte-te vie.
Dacă ţi-e dor de ce făceai, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp …
Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi.
Nu lăsa să se tocească tăria din tine.
Fă astfel ca în loc de milă, să impui respect.
Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap.
Când nu poţi nici asta, ia-o la pas.
Când nu poţi să mergi, ia bastonul.
ÎNSĂ NU TE OPRI NICIODATĂ.” (Teresa de Calcutta)
duminică, 31 octombrie 2010
miercuri, 20 octombrie 2010
Fiscalitate, criză, biruri, taxe și prostia omenească
Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.
Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.
„Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.
Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
Zis şi făcut.
Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.
Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă:
„Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump!
Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători.
Înseamnă că lumea o duce bine, are bani.
Ia să măresc eu birurile!”

miercuri, 13 octombrie 2010
..... once upon a time ..... a haHahaha sOunD :))
.... A stranger like him beyond the trees, above the clouds, in Cluj he hides...
.... I can't tell what's going on his mind, cause is just a stranger in my life....
..... So...that's true????? the others see you as I do?!
... cause what I found about you is that: when silence is too loud...you shout a hahahha :)))sound all around!!!!!!!!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)