Un altfel de început:)

 Apoi aş voi să vă povestesc despre începuturi, dar baiul e că nu ştiu care-i pricina care mă împinge să scriu despre ceea ce trăiesc. Începuturile sunt de fapt un început, iar începutul e de fapt o întâmplare întâmplătoare. Am făcut eforturi să nu fiu pocnită în incisivi şi mai ales lovită în inimioară.
Ce m-a mânat în lupta ce avea să îmi fie spre pierzare? Preventiv aveam cele necesare, dar nu credeam că doar câţiva centimetrii aveau să mă doboare. Doi centimetri m-au înşeuat. Uşor de citit, greu de crezut, dar cu acestea, cineva nu s-a speriat de grotescul meu comportamental şi de regia frankensteiniană. Câte nemernicii nu am făcut, câte nu am insinuat şi câte nefăcute nu am făcut. Totul a fost irepetabil şi teribil de haios. Totuşi cred toate au fost aşa "datorită"adversarului". Şi dacă în spatele atâtor regii eu îl căutam "pe al meu" , astăzi  pot scrie că am dat la schimb viaţa pe cont propriu cu viaţa-n doi. Nu ştiu cum am "dres busuiocul", însă iubirea-i cât China şi asta mă face fericită!!!!!!!

Mai mult decât un zbor:)

10.000 de metri ....

Bing-bang, bing-bang – iată sunetul pe care-l aștept.Viața mea se rezumă la așteptarea unui sunet idiot. Îmi petrec viața la 10.000 de metri și trebuie să înghit toate prostiile pasagerilor. Obligația mea profesională este ca să accept totul, cu zâmbetul pe buze. La zborul trecut am avut o pereche de gemeni care au plâns non-stop, timp de 7 ore. Sunt convinsă că au adormit imediat după aterizare și, în următoarele două zile, nu se vor trezi decât ca să mănânce.

Bing-bang, bing-bang, sunetul se repetă enervant. Trebuie să mă duc la 23B să văd ce vrea. Dumnezeule, nici măcar nu am decolat bine și sunt chemată. E clar, voi avea o zi grea. Gândurile îmi zboară în așteptarea semnalului de la pilot, că decolarea s-a încheiat. Acum sunt supărată, problemele au început să apară odată cu vizita mamei mele la spital, pentru controlul anual. Îmi aduc aminte cum o luam de mână și… bing-bang, bing-bang. Astăzi sunetul ăsta o să mă omoare, 23B nu are pic de răbdare.

Mă uit la colega mea, care-mi face semn că pot să plec. Pilotul a terminat decolarea și a dat semnalul. Mă ridic, îmi aranjez fusta și cu mâna dreaptă îmi netezesc o cută impercetibilă a gulerului. Cu zâmbetul profesional pe figură, dau perdeluța la o parte și pășesc la clasa întâi. Ochii scanează rapid persoanele de aici. Unul, doi, trei oameni de afaceri, care-și scot laptopurile, un bărbat între două vârste ce se pregătește să citească o carte și o familie cu doi copii.

 Mama copiilor îmi zâmbește sincer. Primesc cu multă bucurie zâmbetul ei și o întreb dacă dorește ceva. Îmi răspunde că nu. Până acum stăm bine, la clasa întâi n-o să fie probleme. Mai sunt și câteva locuri libere.

Îmi continui drumul pe culoar și mă îndrept grăbită spre 23B. Cum o zăresc, îmi dau seama că este exact persoana care aduce necazurile. Tânără, înfumurată, crede că le știe pe toate și că i se cuvine orice. În mintea ei, toți oamenii de pe Pământ s-au născut și trăiesc numai ca să-i facă ei pe plac. Din păcate, eu chiar va trebui s-o mulțumesc.

- Vreau să mă mutați de pe acest loc spune ea cu un glas pițigăiat.

Respir adânc si o întreb zâmbind:

- De ce doamnă? Care este problema?

- Nu vezi că m-ați așezat lângă un negru? Crezi că pot suporta asta, tot zborul?

Uuupss! Problemă rasială, îmi spun în mintea mea. Arunc o privire către ceilalți pasageri și văd că toate privirile sunt ațintite asupra mea. Toți așteaptă răspunsul meu. Mi-e greu să spun ceva, mă uit la bărbătul de culoare de lângă ea și-l văd cum se uită șocat la mine, fără să îndrăznească să spună ceva. Hainele îngrijite și privirea inteligentă trădează un intelectual ce pare a merge la o conferință.

- Voi căuta să văd ce pot face, doamnă, îi răspund femeii, zâmbind.

Mă duc până în spatele avionului. Este aşa cum am bănuit. La “economic” toate locurile sunt ocupate. Știam asta, dar trebuia să mă conving. Simt în ceafă privirile a zeci de oameni. Toți sunt curioși să vadă cum se va dezamorsa situația aceasta tensionată. Ajung din nou la 23B.

- Stimată doamnă, după cum am bănuit, avionul este plin… și fac o pauză, în care o privesc și o văd cum stă gata să explodeze de revoltă și de scârbă … singurele locuri libere sunt la clasa întâi. Va trebui să am acceptul căpitanului, pentru a putea muta o persoană la clasa întâi.

Dintr-o dată, o văd cum ia o față victorioasă și întâmpină toate privirile dezaprobatoare, cu un aer de superioritate.

Toți pasagerii mă privesc supărați. Toți se așteptau de la mine să o pun la punct, pe această femeie. Nu pot să stau să le explic că nu am voie să mă cert cu pasagerii și că nu aş fi făcut decât să pornesc o ceartă inutilă.

Ajung la căpitan și-l întreb dacă pot muta o persoană de la “economic”, la “business”, din motive rasiale.

Căpitanul îmi spune să procedez cum cred eu de cuviință, ca să rezolv situația.

Cuvintele lui “am încredere în tine, știu că te vei descurca minunat” mi-au adus un zâmbet pe buze. Deja mă simt mai bine și acum pot gestiona orice situație dificilă.

Cu acordul căpitanului, mă întorc la femeia isterică. Acum zâmbesc din toată inima și încep să vorbesc:

- Stimată doamnă, căpitanul a fost de acord. Nimeni nu este obligat să stea lângă o persoană dezagreabilă.

Un murmur de nemulțumire s-a auzit în tot avionul. Femeia jubila. Negrul tăcea.

Am lăsat murmurul să se stingă și, exact când femeia începea să-și strângă lucrurile, am continuat:

- Domnule… aţi fi aşa de amabil să mă urmaţi la clasa I? În numele întregii noastre companii, pilotul vă cere scuze pentru faptul că aţi fost pus în situaţia de a avea lângă dumneavoastră o persoană atât de neplăcută.

Dintr-o dată, am fost luată prin surprindere de zeci de aplauze și țipete de bucurie din întregul avion. Toată lumea se bucura alături de negrul, căruia îi zărisem lacrimi în ochi.

Intâmplare adevărată, petrecută pe data de

14 octombrie 1998

Ulterior, compania aeriană le-a transmis următorul mesaj, angajaților săi:

“Este posibil ca oamenii să uite ceea ce le-ai spus.

Este posibil ca oamenii să uite ce ai făcut pentru ei.

Însă nu vor uita niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă.”

Să învăţăm de la copii!

O tânără profesoară, cu vizibile tendinţe liberale, explica micuţilor ei elevi  faptul că este atee şi-i întreba dacă nu cumva sunt şi ei. Neştiind, de fapt, ce-i acela un ateu şi dorind să fie şi ei ca şi profesoara lor, micuţii îşi ridicaseră mânuţele în aer.

Dar iată şi o excepţie. O fetiţă pe nume Maria nu se luă după mulţime şi nu ridică mâna. Profesoara, observând-o, o intrebă de ce s-a decis să fie diferită.
– Pentru că nu sunt atee.
Profesoara o întrebă din nou:
– Dar tu ce eşti?
– Sunt creştină.
Puţin deranjată,  profesoara se înroşi. O întrebă, totuşi, de ce este creştină.
– Ei bine, am fost crescută să-L cunosc şi să-L iubesc pe Domnul Iisus Hristos. Bunicii au fost creştini, mama este creştina, la fel şi tata, aşa sunt şi eu.
Profesoara s-a înfuriat:
– Acesta nu este un motiv, spuse ea în gura mare. Ce-ar fi dacă mama ta ar fi o idioată şi la fel şi taică-tău? Ce ai fi tu atunci ?

Fetiţa tăcu puţin şi... zâmbind finuţ îi zise:
– Atunci … aş fi atee !

 Fragment preluat din cartea “Despre căderea Protopărintelui Adam, păcat, moarte şi înviere” autor Sfântul Inocenţiu, Arhiepicopul Odesei

Let Go&Let God!!!

Un sentiment la fel de universal precum iubirea este frica. Dintotdeauna pentru mine a fost un sentiment fidel care m-a ținut tot timpul în alertă și m-a prevenit de pericole. Dincolo de rolul adaptativ al fricii de a ne proteja de pericole, de a ne salva, ne poate face captivi. Frica este o reacție provocată de conștientizarea unui pericol real sau imaginar. În cazul meu aș putea spune că literele ce compun cuvântul frica au o altă semnificație: false realități imaginate ca adevărate.

Ce putem face atunci când frica ne bate la ușă? Îi deschidem sau nu?  Da, îi deschidem și îi răspundem cu credință!!! Frica nu poate fi ștearsă, sau nu poți spera ca ea să dispară, ci trebuie să fie confruntată și tratată cu ceva ce rostim din ce în ce mai puțin: Cuvântul lui Dumnezeu. 

Zilele acestea citind o carte despre modul în care poți ieși învingător în lupta cu frica am subliniat următoarele versete:

"Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii" 
 (2 Timotei 1:7)

"Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu". (Efeseni 4:6)

"Pentru aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: "Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?" (Evrei 13:6)

"Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îţi dau tărie şi te ocrotesc şi dreapta Mea cea tare te va sprijini". (Isaia 41:10:13)

"Iată îţi poruncesc: Fii tare şi curajos, să nu te temi, nici să te spăimântezi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge". (Iosua 1:9)

"Fiți tari şi curajoşi, nu vă temeţi, nu vă îngroziţi, nici nu vă spăimântaţi de ei, că Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuşi cu tine şi nu se va depărta de tine, nici nu te va părăsi". (Deuteronom 31:6)

"În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire". (1 Ioan 4:18).

Oricine urmează să facă ceva pentru Dumnezeu, Îl va auzi cu siguranță pe Dumnezeu spunând: Nu te teme!

Love is the way!!!

Într-o zi, un profesor înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înţeleptul.
- Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige din cauza distanţei şi mai mari.
Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.
În final, înţeleptul concluzionă, zicând:

- Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere. (Mahatma Ghandi)

Nici un gram în plus sau minus....

Într-un sat trăia un brutar renumit pentru pâinea sa. Într-o zi acesta s-a înţeles cu un ţăran să primească în fiecare zi un kilogram de unt în schimbul căruia trebuia să-i dea câmpeanului o pâine de un kilogram. 

După câteva zile acestui brutar i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care le cumpăra de la ţăran.

Le aşeză pe cântar constatând că în loc de 1 kg cât trebuia să aiba o bucată, fiecare cântărea câte 800 grame. Supărat foc, se duse la judecator spunând ca ţăranul e un înşelător şi trebuie să fie pedepsit.

Ţăranul a fost adus la judecător care îl ameninţă:

- Dacă e adevarat ce spune brutarul că îl înşeli, te voi baga la închisoare!

- Să-mi fie iertat- zise ţăranul - eu nu sunt un om vinovat.

- Cum îndrăzneşti să minţi? sări brutarul; chiar de dimineaţă am cumpărat aceste bucati de unt de la tine. Domnule judecator, acest şarlatan trebuie numaidecat închis! A încercat să mă păcălească!

- Aşa e omule? este untul acesta al tău?

- Da. Însă vedeţi dumneavoastra, eu am un cântar şi nevând bani să cumpăr şi greutăţile pun pe un taler o pâine de-a brutarului iar pe celălalt untul meu; pâinea brutarului scrie pe ea ca are 1 kg! Eu ce vină am dar?

Auzind şi văzând acestea, judecatorul folosind cântarul cu greutăţi descoperi că pâinea are doar 800 de grame.

În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul înşelător care nu numai că înşela oamenii , dar dorea să fie pedepsit cel ce ar fi făcut exact ca el!!!

"Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura." Matei 7.2