Să învăţăm de la copii!

O tânără profesoară, cu vizibile tendinţe liberale, explica micuţilor ei elevi  faptul că este atee şi-i întreba dacă nu cumva sunt şi ei. Neştiind, de fapt, ce-i acela un ateu şi dorind să fie şi ei ca şi profesoara lor, micuţii îşi ridicaseră mânuţele în aer.

Dar iată şi o excepţie. O fetiţă pe nume Maria nu se luă după mulţime şi nu ridică mâna. Profesoara, observând-o, o intrebă de ce s-a decis să fie diferită.
– Pentru că nu sunt atee.
Profesoara o întrebă din nou:
– Dar tu ce eşti?
– Sunt creştină.
Puţin deranjată,  profesoara se înroşi. O întrebă, totuşi, de ce este creştină.
– Ei bine, am fost crescută să-L cunosc şi să-L iubesc pe Domnul Iisus Hristos. Bunicii au fost creştini, mama este creştina, la fel şi tata, aşa sunt şi eu.
Profesoara s-a înfuriat:
– Acesta nu este un motiv, spuse ea în gura mare. Ce-ar fi dacă mama ta ar fi o idioată şi la fel şi taică-tău? Ce ai fi tu atunci ?

Fetiţa tăcu puţin şi... zâmbind finuţ îi zise:
– Atunci … aş fi atee !

 Fragment preluat din cartea “Despre căderea Protopărintelui Adam, păcat, moarte şi înviere” autor Sfântul Inocenţiu, Arhiepicopul Odesei