Ron ar putea fi o inspiraţie pentru tine. Cuvintele lui încurajează, iar cărţile sale educă. Şi-a dezvoltat abilităţile de orator motivaţional, scriitor, pictor şi consilier după ce şi-a fracturat coloana vertebrală la nivelul gâtului în urma unui accident la surfing. Înainte de accident, Ron fusese un sportiv excelent în liceu şi primise o bursă pentru a juca fotbal la Universitatea de Stat din Oregon. S-a accidentat cu o zi înainte de a împlini optsprezece ani. În zilele care au urmat accidentului, Ron a fost disperat, mânios şi plin de resentimente, a suferit de depresie şi-a plâns de milă, regretând toate lucrurile pierdute pentru totdeauna. Din fericire, pentru el, mama sa, o femeie optimistă şi afectuoasă l-a încurajat să-şi dezvolte celelalte însuşiri şi abilităţi şi i-a sugerat să devină pictor. În cele din urmă a reuşit să vorbească şi să picteze cu gura. În prezent, Ron călătoreşte în lungul şi-n latul ţării, încurajând oamenii să folosească toate resursele de care dispun pentru a avea o viaţă mai bună. Este un excelent autor ( cartea "Life is an attitude" merită citită) conferenţiar şi consilier, cu un masterat în consiliere socială. A vândut peste o mie de tablouri până în prezent. Este căsătorit din 1992 şi e foarte fericit alături de soţia sa.
Cea mai minunată calitate a sa este o atitudine optimistă şi deşi paraplegic, îl laudă pe Domnul,căci "El mă iubeşte şi credinţa sa este nemuritoare". (Ps. 117, 1-2)