În lumea largă circulă fel şi fel de
poveşti, însă ceea ce m-a determinat să scriu despre aceasta este sentimentul
pe care mi l-a generat relatarea ei, chiar de însăşi autoarea întâmplării.
Autoarea cu pricina, o iubitoare a patrupedelor canine, într-o zi a făcut pe
"tămăduitoarea". Micuţul căţeluş, pe care îl îndrăgea nespus şi-a
luxat lăbuţa. Şi nefiind cine să îl consulte până în următoarea zi, a decis că
este cazul să intervină. Intră în cuşca căţelului şi se aşeză alături de
acesta, mângâindu-l în speranţa alinării durerii. Dar cu toate acestea, căţelul
nu contenea să scheaune. Mica mogâldeaţă, implora parcă ajutorul stăpânei.
Pentru a ameliora durerile insuportabile ale micului patruped, tămăduitoarea se
gândi să îi bandajeze lăbuţa. Se repezi să găsească o faşă, vreun material
steril. Găsi un tricou alb, ce îi aparţinea soţului. Îl franjură niţel,
rupse jumătate din acesta şi se îndreptă spre cuşca câinelui. Disperarea de
a-şi ajuta patrupedul era atât de mare, încât tămăduitoarea nu mai avea timp de cotrobăit prin casă şi după substanţe curative. Se decise să
"micţioneze" pe bucata de material.
Odată
tricoul îmbibat cu lichidul minune secretat de rinichi, tămăduitoarea îl legă
în jurul lăbuţei lovite, pe post de bandaj. După aplicarea acestuia câinele
începu să îşi schimbe atitudinea de suferind într-una de detectiv. Devenise
agitat, iar mirosul din cuşcă era deja înţepător, motiv pentru care
tămăduitoarea hotărî să părăsească pentru puţin timp încăperea. Mare îi fu
mirarea să constate la întoarcere că bandajul dispăruse. În zadar încercă să
afle ce făcuse căţelul cu acesta. A doua zi, aceasta se prezentă cu căţelul la
medicul veterinar. După o examinare, medicul specialist o anunţă că animalul a
înghiţit un corp străin şi este în pericol de blocaj intestinal. Era necesară
eliminarea acestuia, pentru ca viaţa căţeluşului să nu fie periclitată. Şi uite
aşa de la bandaje curativ-urinare, tămăduitoarea trecu pe rugăciuni pentru ca
micul patruped să elimine zdreanţa din stomac. Începuse să îşi facă procese de
conştiinţă, regreta că luase decizia de a-şi "lecui" astfel câinele.
Totul părea deprins dintr-un vis urât. Trezirea din acest coşmar fu dată de
tatăl tămăduitoarei: "Vino şi strângeţi mizeria!". Buimăcită de somn,
nu ştia încotro să o ia. Credea că-i semn rău, că ceva i se întâmplase
căţeluşului. Când ieşi se împiedecă de ceva "moale" şi
"olfactic". Era "leacul" administrat cu o zi în urmă.
Câinele reuşise să elimine corpul străin, după un chin de o noapte. De atunci
câinele s-a ferit de luxaţii, nu de alta, dar de la ultima mai că o dădea în
tahicardie, iar stăpâna în convulsii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu