Dumnezeu versus Știință

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ține primul curs de filozofie…
 
- Să vă explic care e conflictul între ştiinţă şi religie… Profesorul, ateu, face o pauză și apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare.

- Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?

- Da dle, spune studentul                    

- Deci crezi in Dumnezeu?

- Cu siguranţă.

- Dumnezeu e bun?

- Desigur, Dumnezeu e bun.

- E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?

- Da.

- Tu eşti bun sau rău?

- Biblia spune că sunt rău.

Profesorul zâmbeşte cunoscător.

- Aha! Biblia! Se gândeşte puţin. Uite o  problemă pentru tine: Să zicem că există aici o persoană bolnavă și tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să îl ajuţi? Ai încerca?
- Da, dle. As încerca.

- Deci eşti bun.

- N-aș spune asta.

- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea… Dar Dumnezeu, NU…

Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă:

- El nu ajuta, nu-i aşa? Fratele meu era creştin si a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poţi răspunde la asta? Studentul tace. 
Nu poţi răspunde, nu-i aşa? El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.

- Hai să o luam de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?

- Păi…, da, spune studentul.

- Satana e bun?

- Studentul nu ezită la această întrebare: “Nu”.

- De unde vine Satana?

- Studentul ezită. De la Dumnezeu.

- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa?

- Zi-mi, fiule, exista rău pe lume?

- Da, dle.

- Răul e peste tot, nu-i aşa? Și Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da.

- Deci cine a creat răul? Profesorul a continuat. Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat și răul. Din moment ce răul există și conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău. Din nou, studentul nu răspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
- Studentul se foieşte jenat.

- Da.

- Deci cine le-a creat?

Studentul iarăşi nu răspunde, aşa ca profesorul repetă întrebarea. Cine le-a creat? Niciun răspuns.

Deodată, profesorul începe să se plimbe în fața clasei. Studenţii sunt uimiţi.

- Spune-mi – continuă el adresându-se altui student – Crezi in Isus Cristos, fiule?

- Da, dle profesor, cred. Bătrânul se opreşte din mărşăluit.

- Ştiinţa spune că ai 5 simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica și observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?

- Nu, dle. Nu L-am văzut.

- Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?

- Nu, dle, nu l-am auzit.

- L-ai simţit vreodată pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experienţă senzorială a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

- Nu, dle, mă tem ca nu.

- Și totuşi crezi in el?

- Da.

- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?

- Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.

- Da, credinţa, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. NU EXISTĂ NICIO DOVADĂ CI DOAR CREDINŢA.

Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, apoi, timid, pune și el o întrebare.
- Dle profesor, există căldură?

- Da.

- Și există frig?

- Da, fiule, există și frig.

- Nu, d-le, nu există.

Profesorul îşi întoarce fața către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcuta şi atentă. Studentul începe să explice:

- Poate exista multă căldură, mai multă căldură, super-căldura, mega-căldura, căldura nelimitată, căldurica sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “FRIG”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldura, dar nu putem merge mai departe. NU EXISTĂ FRIG. Dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie și căldura e cea care face ca un corp sau materia să aibă sau să transmită energie. Zero absolut ( -458 F ) înseamnă absența totală a căldurii. Vedeţi, d-le, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absența căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, dle, ci doar absența ei.

 Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou și sună ca o lovitură de ciocan.
- Dar întunericul, profesore? Există întunericul?

- Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?

- Din nou răspuns greşit, d-le. ÎNTUNERICUL NU E CEVA; ESTE ABSENȚA A CEVA. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumina constantă atunci nu există nimic, iar acest nimic se numeşte întuneric, nu-i aşa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie și mai întunecat, nu-i aşa?

Profesorul începe sa-i zâmbească studentului din fața sa. (Acesta va fi un semestru bun.)
- Ce vrei să demonstrezi, tinere?

- Da, dle profesor. Vreau să spun ca premisele dvs. filosofice sunt greşite de la bun început si de aceea concluzia TREBUIE  să fie și ea greşită.

De data asta, profesorul nu-și poate ascunde surpriza.

- Greşite?  Poţi explica in ce fel?

- Lucraţi cu premisa dualităţii, explică studentul… Susţineţi că există viață și apoi că există moarte; un Dumnezeu bun și un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. D-le, ştiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea și magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieţii înseamnă să ignori ca moartea nu există ca lucru substanțial. Moartea nu e opusul vieții, ci doar absența ei.

- Acum spuneţi-mi, dle profesor, le predaţi studenţilor teoria ca ei au evoluat din maimuţă?   
- Daca te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da, evident că da.
- Aţi observat vreodată evoluţia cu proprii ochi, d-le?

Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, părând să-şi dea seama încotro se îndreaptă argumentul. (Un semestru foarte bun, într-adevăr.). Studentul continuă:

- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare și nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. nu predaţi studenţilor ceea ce credeţi? Ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator?

Clasa murmură. Studentul tace până când emoţiile se mai sting.

- Ca să continuăm demonstraţia pe care o făceaţi adineaori celuilalt student, permiteţi-mi să va dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer. Studentul se uită în jurul său, în clasă. E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucneşte in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile și conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, d-le – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o față impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o veşnicie, bătrânul răspunde:

- Presupun că va trebui să crezi, pur si simplu…. 

- Deci, acceptaţi că exista credinţa și, de fapt, credinţa există împreună cu viața, continuă studentul.

- Acum, dle, exista răul?

- Acum nesigur, profesorul răspunde: sigur ca există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului față de om. Se vede în nenumăratele crime și violențe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.  

La asta, studentul a replicat: Răul nu există, dle, sau cel puțin nu există în sine. Răul e pur și simplu absența lui Dumnezeu. E ca și întunericul și frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldura sau ca întunericul care apare când nu există lumină. 
 
Tăcut, profesorul se aşeză la catedră în timp ce clopoţelul sună de ieşire. 

PS: Studentul era Albert Einstein. (Albert Einstein a scris în 1921 o carte intitulata „Dumnezeu vs. Ştiinţa” .