Decembrie, luni!!

Oricine poate avea timp liber, dar nu oricine poate avea distracţie. Nu credeam că o seară de luni, pe timpul iernii, poate fi atât de fabuloasă!

Iarna o simt hipotermic și o trăiesc letargic. Și fiindcă lumina se transformă mai repede în întuneric rămân mai mult timp atașată fanteziei decât realității. Frigul iernii uneori îmi paralizează imaginația și mă face să fiu mai înfometată:)) Epic si delirant ronțăiam biscuiți și tastam în ziua a zecea a lunii decembrie. Mă uitam cum fărmiturile se așterneau ca zăpada pe tastatură și cum degetele alunecau pe claviatură ca săniuța pe pârtie.

După devorarea celor mai buni și mai puțini biscuiți ambalați în cel mai frumos material biodegradabil, o aud pe Rihanna glăsuind despre diamante:))) Vocea ca vocea, dar versurile sunt de-a dreptul "impertinente". Să cânți despre diamante si ecstasy în același timp? Cert e că dă bine ca "ringtone". După vocea negresei, aud vocea hărăzitului Șobo:), un alt personaj muzical ce cântă despre cu totul alte bijuterii. Mă invită telefonic la o ieșire de grup pe bulevardul pavat cu minunații biscuiți havanieni. Scopul întâlnirii: cel al celebrării Pișpiricului de grup. Nu puteam rata sărbătorirea micului zmeu Shoru, așa că hotărâi să părăsesc bârlogul și să mă las racolată, împreună cu o bună prietenă Lavi, de către charismaticul Șobo, care avea să ne conducă la marele chef. Descrierea locului de benchetuit părea de vis. Vizualizam mental: ceaunul cu friptură, vinul cald și turta dulce. Mai rămânea doar să se întregească grupul și să ne petrecem. Mai repede a înghețat iadul până au ajuns și cei din urmă amici.  Dintr-o scurtă scanare vizuală observai că aceștia din urmă erau  echipați cu pufoaică de pinguin, mănuși și pantaloni impermeabili, ghete antiînzăpezire și căciuli de munte. După un "de ce" nefinalizat un bulgăre de zăpadă îmi acroșă fața. Era cacealma... fuseserăm păcălite!!!! Printre luminițe, boscheți și havaniene eram împroșcate cu omăt. Nici o șansă să ne ferim de vreun bulgăre... trăgeau la noi ca fierul la magnet:)))De câte ori am luat zăpadă, nu mai retin, știu doar că bulevardul a fost deszăpezit de către prietenii noștri cu noi, amărâtele. Spre surprinderea mea, trecătorii mijeau ochii, se amuzau și apoi aplicau:))) Așa m-am aliat cu doi necunoscuți în dorința de a-l bulgări pe Pișpiricul, dar fără succes, fiindcă așa zisul ajutor fratern s-a dovedit a fi un sprijin al masculinității. Așa trefelită prin zăpadă nu am fost nicicând. După ce te vezi așa, începi să te obișnuiești cu albul, însă vroiam să îl văd "înălbit" și pe capo di tutii capi: guzganul Boka. Cu un sprint asemenea lui Bolt, era aproape imposibil să îl bulgărești. Așadar trebuia fentat și apoi faultat. Și așa a fost. Înghesuit a fost de toți și bulgărit în parte de fiecare:)) Ulterior și-a luat revanșa:))) 

A fost cea mai cruntă bulgăreală din ultimii 12 ani!!!. Și la anul de zăpadă va fi, iar noi vrednici de a  ne bulgări, pe bulevard ne veți găsi:)))))!!!

Primii 20 de ani:)))

O zi de 1 decembrie petrecută în rândul fraților cu zâmbet serafic. În ciuda culorii muștarului stridentă și a ochiilor în care mocneau emoții intense, cineva făcuse aluzie la cei douăzeci de anișori pe care un om îi poate trăi. Mi-a venit atunci în minte legenda de mai jos și întrucât nu am avut ocazia să o relatez, am considerat de bun augur să o postez. Enjoy it! - vorba fratelui american.

O veche legendă spune că Dumnezeu a creat măgarul și l-a instruit astfel: ''Tu vei fi măgar. Vei lucra din greu din zori până în amurg și vei purta sarcini grele. Vei mânca iarbă și vei fi numit îndărătnic. Vei trăi cincizeci de ani". Măgarul a răspuns: "E prea mult să trăiesc cincizeci de ani în condițiile astea. Te rog dă-mi douăzeci de ani". Și așa s-a întâmplat.

Dumnezeu a creat câinele și i-a spus: "Tu vei păzi omul și-i vei fi cel mai bun prieten. Vei mânca resturile de la masa lui și vei trăi douăzeci și cinci de ani". Dar câinele a spus: "Te rog, Doamne, e prea mult să trăiesc așa douăzeci și cinci de ani. Te rog, fă să nu fie mai mult de zece ani!" Și așa s-a întâmplat.

Domnul a creat maimuța și i-a spus: "Tu ești maimuță. Tu te vei legăna din copac în copac și vei face lucruri stupide și ridicole. Vei fi haioasă, vei face oamenii să râdă și vei trăi douazeci de ani." Și maimuța i-a răspuns: "Doamne, e prea mult să fiu clovnul omenirii douăzeci de ani. Te rog, fă să nu fie mai mult de zece ani". Și așa s-a întâmplat.

În cele din urmă, Dumnezeu a creat omul și i-a zis: "Tu ești om, singura ființă rațională de pe Pământ. Îți vei folosi inteligența ca să stăpânești peste toate creaturile de pe Pământ și vei trăi douazeci de ani". Și omul a răspuns: "Doamne, să trăiesc doar douăzeci de ani ca ființă umană e prea puțin. Te rog dă-mi cei treizeci de ani pe care i-a respins măgarul, cei cincisprezece ani refuzați de câine și cei zece ani pe care nu i-a vrut maimuța." Și așa s-a întâmplat.

Omul a primit cei douăzeci de ani pe care îi trăiește ca ființă umană, apoi cei trezeci de ani în care să poarte sarcini grele asemenea unui măgar, să aibă copii, apoi cincisprezece ani să trăiască ca un câine și să-și protejeze casa, să mănânce resturi de mâncare și, în fine, zece ani ca o maimuță și să fie clovnul care își amuză nepoții. Și așa s-a întâmplat!

Un astfel de frate

Paul a primit cadou de Crăciun o mașină nou-nouță de la fratele său. În seara de Ajun, când a coborât din biroul său să-și ia mașina parcată în fața clădirii, a văzut cum un țînc de vreo șapte ani se învârtea cu ochii mari în jurul mașinii sale. "Este mașina dumneavoastră, domnule?", a întrebat el. Paul a dat din cap. "Fratele meu mi-a dat-o cadou de Crăciun". Băiatul rămase năuc. "Vreți să spuneți că fratele dumneavoastra v-a dat-o așa... gratis? ... fără să plătiți nimic? Domnule! Aș vrea... ". Băiatul ezită. Desigur, se gândi Paul, știu ce-i trece prin cap. Ar vrea să aibă și el un frate bogat ca mine. Dar ceea ce spuse apoi țîncul îl făcu pe Paul să rămână cu gura căscată: "Aș vrea să pot fi și eu un astfel de frate" Paul se uita cu uimire la băiețelul din fața lui și mânat de un impuls interior, îi zise: "N-ai vrea să te duc cu mașina mea?" "Cum să nu! Tare mi-ar place!" După un scurt raid prin cartier, băiatul se întoarse spre Paul. Ochii îi sticleau de emoție. "Domnule, n-ați vrea să treceți prin fața casei noastre?" Paul zâmbi. Știa ce dorea băiatul. Voia să le arate vecinilor că sosește acasă cu o mașina mare, nouă-nouță. Dar Paul greși din nou. "Vreți să opriți aici? Lângă treptele acelea, vă rog!" Urcă apoi scările în fugă. După câteva momente îl auzi cum revine. De data aceasta nu se mai grăbea. Ducea în brațele sale un frațior mai mic. Era cu handicap. L-a așezat cu groază pe ultima treaptă a scarii, dupa care s-a așezat lângă el. Strângându-i umerii cu mâna dreaptă, iar cu cealaltă arăta spre mașina lui Paul.

"Vezi Jonny. Asta e mașina, exact cum ți-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de Crăciun și nu l-a costat nici un cent.             Într-o zi am să-ți dau și eu una exact la fel ca asta... și ai să vezi de unul singur ce lucruri extraordinare de Crăciun sunt în toate vitrinele din oraș despre care am încercat să-ți spun.

" Paul s-a dat jos din mașină. L-a luat în brațele sale pe micuțul olog, l-a așezat lângă el pe scaunul din față. Cu ochii sclipind de bucurie, fratele lui mai mare s-a așezat lângă el și toți trei au început o călătorie de neuitat prin orașul pregătit de Crăciun.

 În seara aceea de Ajun, Paul a înțeles pentru prima data ce a vrut Isus să spună când a afirmat că: "este mai bine să dai decât să primești..." (Dan Clark)

Ce se află dincolo de ..?

Un om bolnav, care a apelat la medicul său şi era pe cale să părăsească cabinetul medicului, a întrebat: „Doctore, mi-e frică să mor. Spuneţi-mi ce se află dincolo?”

Foarte liniştit, doctorul a spus: „Nu ştiu.”

„Nu ştiţi? Dvs., un creştin nu ştiţi ce se află dincolo?”

Doctorul ţinea în mână mânerul uşii, iar de pe cealaltă parte a uşii se auzea un scârţâit şi o smiorchăială. În momentul în care a deschis uşa, un câine a sărit în cameră, dând din coadă şi exprimânu-şi nerăbdător bucuria.

Întorcându-se către pacient, doctorul a spus: „L-aţi observat pe câinele meu? Nu a mai fost niciodată în această cameră. Nu ştia ce este aici…Nu ştia nimic altceva decât că stăpânul lui este aici, iar în momentul în care uşa s-a deschis, a sărit fără frică. Ştiu foarte puţin de ce se află dincolo de moarte, însă ştiu un lucru: că Stăpânul meu este acolo, iar acest lucru este de ajuns.”

Validation: extraordinar!!!!!!!!

Tâlcul jocului existențial?!

Zile și nopți...același fotoliu existențial și aceeași tablă de joc... uneori alte piese, dar aceeași gândire blink! Doar 2 secunde și gânduri spontane îmi năvălesc în minte. Important e să nu mă încurc în acestea. Gândurile-șiret ar putea fi fatale într-un joc cu chipurile de lut care poartă mereu măști. Nu am înțeles de ce trebuie să lăsăm loc interpretărilor când e atât de simplu să spunem lucrurilor pe nume. Nu înțeleg de ce nu pot imita un drept ci îmi trâmbițez prostia, orgoliul.  Mi-a plăcut tare mult următoarea istorisire care m-a făcut să realizez ce înseamnă să fii un om drept. Pe un sfânt l-am perceput mereu ca un om înțelept, cu vorbirea dreasă, fără să mă gândesc în primul rând că este un păcătos iertat care a decis să îl urmeze pe Dumnezeu.

“În mănăstirea unde ar dori să fie primit se prezintă un candidat la călugărie. Acesta îi mărturisește starețului: să știți, părinte, că nu am nici credință, nici lumină, nici curaj, nici încredere în mine și nici nu pot să-mi fiu mie ajutor, iar altora cu atât mai puțin. Nimic nu am. Firesc ar fi fost să fie de îndată respins. Nu a fost așa însă. Ci starețul îi răspunde: ce-are a face! Nu ai credință, nu ai lumină; dându-le altora, le vei avea și tu. Cautându-le pentru altul, le vei dobândi și pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele și pe semenul tău ești dator să-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta”.

Despre ... Cineva!

În orice zi este posibil să simți că sufletul ți se liniștește, gândurile ți se potolesc, iar în suflet se naște dragostea. Uneori necazul te ridică la Nădejdea care nu rușinează! Îmi amintesc de ziua de 20 august 2012 și de orele petrecute la Prislop. Am văzut oameni aflati în vreme de încercare, care prin cereri cu  lacrimi și suspine, cu rugăciune stăruitoare și cu priveghere prelungită, doreau să primească ajutor din partea lui Dumnezeu. Mă bucur să văd oameni care se sprijină pe credința în Cel pe care toate le știe și Căruia se cuvin slava și puterea în vecii vecilor!

O, iartă-mi Doamne atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu

Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu,
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta
Îţi cer într-una să faci Tu, voia mea,
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vrei
Şi să-mi slujeşti în toate, să-mi dai fără să-mi iei,
Gândindu-mă că dacă îţi cant şi Te slăvesc
Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce doresc.
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,
Nu tot cerându-ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerându-mi mie, iar robul să fiu eu;
Să înţeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga
E să doresc în toate să fie voia Ta. (Pr. Arsenie Boca)

Oricum.... smile!!!!!:)

Sunt zile când iubeşti fără să oboseşti şi îţi doreşti să nu laşi pe nimeni care te întâlneşte să plece fără să fie mai fericit. Se spune că zâmbetul e începutul păcii şi al iubirii şi niciodată nu putem ştii binele pe care îl face. E un miracol să poţi să te bucuri că poţi surâde pentru a-l face pe străinul de alături mai fericit. Ce frumoase sunt zâmbetele luminoase şi largi şi chipurile împodobite de acestea!!!  Regret că nu insist să fiu mai zâmbăreaţă şi că mai mult mă străduiesc să examinez decât să preţuiesc.  Dar oricum de azi am învăţat ceva: că trebuie să încerc să fac un bine în fiecare zi. Nu contează dacă reuşesc, ci merită să încerc din tot sufletul să dau tot ce am mai bun pentru binele comun, astfel încât Cel de Sus să spună : “A meritat sacrificiul"!!!

P.s. Sper că rândurile de mai jos să vă facă inima mai veselă și chipul mai luminos!!!!

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti...
Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...
Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...
Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi...
Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...
Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...
Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...
           N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.

A precious gift!

Bijutierul era așezat la biroul său, privind distrat strada prin vitrina elegantului său magazin, când o fetiță se apropie și își lipi nasul de aceasta. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albaștrii ca cerul se luminară. Intră hotărâtă în magazin și arătă cu degetul spre un splendid colier de perle albastre. "Aș dori acest șirag cu pietre prețioase pentru sora mea. Puteți să mi-l împachetați frumos pentru un cadou?"                

Patronul magazinului o fixă din ochi pe micuța clientă și o întrebă: "Câți bani ai?"     

 Fără să pregete, ridicându-se pe vârfuri, fetița puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise și o goli. Căzuseră câteva bancnote de mică valoare, un pumn de monede, câteva scoici și niște figurine. "Ajung?" întrebă cu mândrie. "Vreau să fac un cadou pentru sora mea mai mare. De când mama nu mai este,  e cea care-i ține locul și niciodata nu are nici măcar o clipa pentru ea. Astăzi e ziua ei și sunt sigură ca o voi face foarte fericită cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeași culoare ca ochii ei."  

Omul se duse în spate și reveni cu o hârtie de împachetat nemaipomenit de frumoasă, roșie cu auriu, cu care înveli cu grija cutia. "Ia-o", spuse el fetiței. "Și du-o cu grijă."

Fetița plecă foarte mândră, ținând pachetul ca pe un trofeu.  

O ora după aceea, în bijuterie intră o fată frumoasă cu părul de culoarea mierii și cu niște ochi albaștrii minunați. Puse cu hotărâre pe tejghea pachetul pe care bijutierul îl făcuse cu atâta grijă și spuse: "Colierul acesta a fost cumpărat de aici?"  

"Da, domnișoară."  

"Și cât a costat?"  

"Prețurile praticate în acest magazin sunt confidențiale: nu privesc decât pe client și pe mine."  

"Dar sora mea avea doar câțiva bănuți. N-ar fi putut cumpăra niciodată un colier ca acesta! "

"Bijutierul luă cutia cu pretioșul ei conținut, o închise, refăcu cu grijă ambalajul cadoului și-l înapoie fetei."Sora dumneavoastra a plătit. A plătit pretul cel mai mare pe care-l putea plăti cineva: a dat tot ceea ce avea."

Gânduri culese:)

"Fii mulțumit de toate și atunci mintea ta se va curăți de gândurile deșarte".

"Cea mai bună biserică a lui Dumnezeu e sufletul. Pentru cel ce se roagă în sufletul lui, lumea întreagă devine o biserică, dar lucrul acesta nu e dat tuturor".

"Roagă-te Domnului și necazurile tale se vor ușura".

"Dar cum poți să-L iubești pe D-zeu fără să te rogi?"

"Amăgirea vine dintr-o îngâmfată încredere în sine".

"Luptă împotriva vrăjmașului cu arma smereniei".

"Dar celui ce cere Domnul îi dă toate"(Matei 7, 7-8), nu pentru că suntem vrednici ci pentru că El este milostiv și ne iubește".

"Smerenia e lumina în care putem vedea Lumina".

"Smerenia lui Hristos locuiește în cei mai mici: ei sunt fericiți să fie cei mai mici".

"Mândria împiedică sufletul să o ia pe calea credinței. Căci omul mândru, chiar dacă ar fi băgat cu forța în Rai nu și-ar găsi aici odihna, ar fi nemulțumit și ar spune: "De ce n-am primul loc".

"Omul mândru sau se teme de demoni sau se aseamănă cu ei",

"Dacă cineva suferă mult de sărăcie, de boală și nu se smerește, suferă fără folos".

"Noi nu avem nevoie de nimic afară de Domnul, în El e plinătatea vieții',

"Iubirea nu poate uita".

"Din noi toți Domnul face o singură familie".

Teme fierbinti!

Cineva spunea că fiecare dintre noi scrie 2 cărți în viața aceasta: cartea viselor și cartea realității. În ultima categorie se înscrie si cartea cu un titlu răscolitor și incitant "Teme fierbinți", care ne pune "în brațe" abordări delicate ale diferitelor aspecte ale vieții noastre. Dincolo de a tulbura duhul unora și de a stârni păreri contradictorii ideea principală care străbate întreg conținutul cărtii e aceea că fiecare trebuie să fie preocupat de viața lui și nu de aparențe, având mereu în vedere fața lui Dumnezeu. Așadar nu mai este vorba despre urmărirea unor principii și legi personale, despre impunerea propriei voințe ci de ceva mai mult, mai presus de istorisiri închipuite și manifestări exterioare. Întrucât viața noastră, a fiecăruia traversează anumite anotimpuri este foarte important să avem maturitate spirituală pentru a lăsă ca experiențele personale să ne modeleze într-un mod semnificativ viața, (2 Timotei 2:15) astfel încât aceasta să fie o adevărată binecuvântare pentru noi și nu un adevărat blestem. Acesta e cuprinsul:

Poate un creştin să-şi piardă mântuirea?
Relaţia biblică fată de Israel
Mai poate păcătui un credincios?
Vedenii si alte revelaţii
Pericolele tinereţii
Protejarea unei căsnicii conform principiilor biblice
A fi o femeie creştină conform principiilor biblice
A fi un bărbat creştin conform principiilor biblice
Muzica duhovnicească si cea lumească
Relaţii homosexuale?

iar lecturarea variază în funcție de voința fiecăruia:)

P.s. mulțumesc pentru recomandarea făcută "devilish boy" ;)!

Iubirea este un dar de la Dumnezeu!:)

Într-o dupa-amiză, în parc era o fetiță care vroia să-l cunoasca pe Dumnezeu, vroia să știe ce înseamnă iubirea desăvârșită, necondiționată. Ea știa că era o călătorie lungă până acolo unde trăiește Dumnezeu. Atunci și-a pus într-o valiză micuță niște pâinici și un pachet cu câteva sucuri și a pornit într-acolo. După ce a trecut de trei alei, a văzut o bătrânică. Era așezată pe o bancă în parc și dădea de mâncare la porumbei.
Fetița s-a așezat lângă ea apoi și-a deschis micul pachețel care îl avea de drum. Era pe punctul de a-și bea sucul, când, a observat că bătrânicăi îi era foame. Atunci, a deschis pachețelul şi i-a dat o pâinică. Ea, fericită, a acceptat și i-a zâmbit. Avea un zâmbet așa de frumos, încât copilul voia s-o vadă din nou zâmbind, şi atunci i-a oferit un suc. Din nou ea a zâmbit. Și fetița era foarte încântată. Au stat amandoi aşa toată dupa-amiza mâncând, zâmbind și dând de mâncare la porumbei, dar nu au schimbat nici un cuvânt. Curând a început să se întunece, iar fetița era obosită şi s-a ridicat să plece. Dar s-a întors, a fugit înapoi pentru a-și lua ramas bun de la bătrânică. A îmbrațișat-o cu aşa căldură cum numai mama ei o îmbrățișa. Ea, i-a dăruit din nou un zâmbet și mai frumos decât cele de până atunci.

Când fetița a ajuns acasă, a deschis uşa casei, mama a rămas surprinsă de fericirea care strălucea pe fața ei. Ea a întrebat-o : “Ce-ai făcut toata ziua de eşti așa de fericită?” Ea i-a zis: “Am mâncat cu Dumnezeu în parc. Și știi ceva? Are cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată!”
În timpul acesta, bătrânica, la fel de fericită, s-a întors încântata acasă. Băiatul ei, foarte nedumerit de pacea și fericirea care i-o citea pe fața, a întrebat-o: “Mamă, ce ai făcut azi de eşti așa de fericită?” Ea i-a răspuns: “Am mâncat pâinici în parc cu Dumnezeu. Și știi ceva? Este mai tânăr decât mă așteptam.”

Fiecare om este chemat să descopere ce înseamnă să iubești cu bucurie desăvârşită și cu dăruire necondiționată. Aşadar tuturor celor care au probleme de orice natură, dăruieşte-le întotdeauna un zâmbet senin; nu le arăta doar grija ta, ci arată-le puţinul iubirii din inima ta. Poate că nu reuşim să dăm întotdeuna o pâinică celor care au nevoie de ea, dar putem oferi bucuria care izvorăște dintr-o inimă plină de dragoste.

Iubirea e singurul lucru real din viaţa noastră.
Mai real decât realitatea însăşi.

Feeling of?...:))))))) joy!!!!!!!

Râsul poate fi un act reprobabil mai ales atunci când devine un mijloc de a corecta prostia. Se pare ca în ziua de azi binele e iluzoriu. Nu știu cum reușesc să mă scunfund în mlaștinile celor lipsiți de consistență intelectuală și profesională. Nu am ajuns să înțeleg cum poate oricine să tropăie în fața unui amvon și să dea valoarea oricăror molozuri mintale. Predica din această seara mi-a asternut un zambet sanatos pe buze, tinand cont de modul în care un "butafor" penticostal se credea în sinea sa un mecena al exegezei biblice. Să fi fost nea Nelu chemat să predice numai că să mobileze tăcerea sau să coloreze monotonia? Cum ai putea să privești un om, care elaboreaza tot felul de filozofii ce poartă amprenta limitei lui de înțelegere și care condamnă ce gândește altul? Nenea Nelu "spune/mi dacă într-adevăr cunoști priceperea? Nu ai nici măcar o remușcare când afirmi că Biblia nu încurajează creșterea câinilor, ci doar a asinilor?:)) Nu mi se mai pare surpinzător cum unele proiecții omenești sunt nesănătoase în raport cu cerințele lui Dumnezeu, dar nu ma dumiresc de ce încă astfel de persoane cu o gândire de fond restrânsă trebuie să se facă auziti? Mi-am luat inima-n dinți astă seara si fără vreun rictus malițios ci pur si simplu datorită unei senzatii nedeslușite, am început sa surâd cu o amică, ca reacție la ciudățenile verbale, enunțate de nea Nicu:)) Degajarea noastră însă nu a fost pe placul "frațíilor și surorilor penticostali/e"care ne-au "înduioșat"cu privirile lor, ne mângâiau cu ochii și alta nu:)) Mi-era cunoscut ce îmi spuneau din privire, dar nu credeam că cei umpluți cu Duhul pot să fie chiar așa repulsivi:))) Finalul devine previzibil: tot mai bine e la ortodocsi!!:)

Secrets...lies?

Vremea trece și viața se rafinează, devenind din ce în ce mai bună, precum vinul:)) Ador perioadele tulburi ale vieții, atunci când dispar discrețiile și curtoaziile și realizez cu câți ciupalaci ipocriți o dau în gregarități, în special cu câini de pază care au luat locul păstorilor si pe care, fără urma de disimulare îi consider extrem de perfizi... !!!! Îmi displac sectarii pocăiți, cei cu iz de "oaie înjunghiată". Păcat că nu suntem deștepti când trebuie... și nu știu zău cum am făcut atâtea nefăcute și am ajuns să mă învârt în cercul șmecherilor cu inimi reci de creștini fierbinți. Cârâie în sus și în jos și se cred cei mai credincioși. Astora le zic atât: Marș!! Mergeți la slăvit în cor, cântați solo și citiți ce vreți și nu mai spuneți că mai buni ca voi alții nu sunt! Cu oamëni de aștia mi-e greu să îmi împart timpul, aerul și "drumul". Stau pe norii mei și-n mall și pe stradă.. pretutindeni... sunt ca microbii:))) Oricum, decât în vârf ca ei, mai bine coadă :)) Trist e că nu suntem "frei herr" ci fraieri)) ce ascultăm de tartori..:)))