De
ce
ne lăsăm dominați de pseudosentimente?
De ce ne vedem mai presus de semenul nostru și de ce îl nesocotim? Nu știu
cum eram altădat, dar acum relațiile interpersonale sunt din ce în ce mai
direcționate de egoism, monstrul care ne face să nu ne mai "înghițim unul
pe altul". Să ne luăm model timp de o săptămână lumânarea, nu
superstarurile!!!
M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la
lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am
un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică.
De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să
nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină şi
căldură şi prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai
frumos decât sa rămân rece şi fără rost.
Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când
trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit
rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta
trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe
care le purtaţi în inimă. Să nu vă
temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu
lumină.
Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că
sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură
luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt
mai puternice. Şi la voi oamenii e tot aşa, “împreună luminaţi mai mult”.
P.s. Cine vrea sa împrăştie lumina trebuie să reziste arderii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu